Peste 80 de tineri din Chișinău și din diferite raioane ale Republicii Moldova au fost transportaţi în mod organizat de către Partidul prorus Şor într-un „sejur” de trei zile în staţiunea Belek din Turcia, unde ar fi fost instruiţi în tehnici de provocare a dezordinii în masă în timpul protestelor, a declarat preşedintele Parlamentului moldovean, Igor Grosu, conform deschide.md. Trimiterea tinerilor la instructaj în Turcia ar face parte din scenariul Kremlinului de a destabiliza situaţia din Republica Moldova, mergând până la „organizarea unei lovituri de stat”.