Pensionarii se revoltă și îi cer lui Ilie Bolojan să renunțe la taxa pe sănătate: „Măsura a fost găsită de CCR neconstituțională”

Pensionarii se revoltă și îi cer lui Ilie Bolojan să renunțe la taxa pe sănătate de 10% impusă pensiilor de peste 4.000 de lei. Asociațiile de pensionari sunt revoltate de hotărârea luată de primul ministru în cadrul programului său de guvernare.

Pensionarii îi cer lui Ilie Bolojan să renunțe la taxa pe sănătate

Federația Națională a Pensionarilor din România îi solicită lui Ilie Bolojan retragerea acestei măsuri din programul noului Guvern. Dacă aceasta va fi pusă în aplicare, milioane de vârstnici care deja au plătit contribuția în anii de activitate vor fi afectați masiv.

Propunerea vorbește despre impunerea unei contribuții de 10% pentru partea ce depășește pragul decis de 4.000 de lei. De asemenea, orice sumă trece de 3.000 de lei ar urma să fie impozitată tot cu procentul de 10%.

FNPR trage un semnal de alarmă și susține că folosirea banilor pensionarilor ca sursă de finanțare pentru reducerea deficitului bugetar este inacceptabilă.

„Presat să soluționeze grava și uriașa problemă a deficitului bugetului țării, Guvernul condus de premierul Ilie Bolojan a ales să includă în lista cu resurse pentru reducerea deficitului și pensiile de asigurări sociale care sunt, după cum se știe, suportate în bună parte din veniturile angajaților, pensii care trebuiau să fie, conform legii, indexate la începutul anului curent. Astfel, o categorie de pensionari, care au pensii mai mari de 4.000 de lei vor plăti pentru partea care depășește această sumă o taxă de 10% pentru sănătate și pentru partea din pensie care depășește 3.000 de lei vor plăti un impozit tot de 10%”, transmite Federația.

Câți bani pierd pensionarii după CASS

Potrivit unui calcul simplu, un pensionar ce primește o indemnizație de 4.800 de lei va plăti, lună de lună, 180 de lei pentru 1.800 de lei din sumă, dar și alți 80 de lei pentru alți 800 de lei din sumă. În total, bătrânul în cauză va pierde din pensie 260 de lei.

Mai mult, Federația susține că o lege similară a fost anterior declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională a României. Potrivit reprezentanților pensionarilor, și această măsură se înscrie în sfera neconstituționalității.

„Trebuie să se înțeleagă că FNPR nu poate accepta ca pensiile de asigurări sociale să fie incluse în lista resurselor de finanțare a deficitului bugetului țării și cere Guvernului să renunțe la taxa pentru sănătate, găsită anterior de Curtea Constituțională a României ca neconstituțională”, se arată într-un comunicat al FNPR.