Consulul Românei în Dubai, dat în judecată de un recuperator de creanțe. Ce sumă a fost solicitată
Numele lui Viorel Riceard Badea, consulul României în Dubai, a apărut în prim-plan în contextul zborurilor de evacuare ale românilor aflați în Orientul Mijlociu în momentul în care Iranul a atacat cu drone și rachete orașe și locații strategice din zonă. De asemenea, Badea a fost menționat și în cazul fiicei lui Viorel Ponta, care a nu a fost primită într-un avion ce a venit de la Muscat.
Dosarul consulului României în Dubai a fost înregistrat pe 10 octombrie 2025
Oana Țoiu, ministrul de externe, a arătat că a luat legătura cu Viorel Badea. ”Am discutat cu consulul despre zborul de evacuare la momentul la care grupul era complet şi în Dubai, şi în Abu Dhabi, şi în Muscat. Nu am cerut modificarea niciuneia dintre deciziile anterioare de alocare şi nici nu am pus nicio întrebare ce implică nume şi prenume ale pasagerilor sau nume şi prenume ale părinţilor acestora”, a relatat Țoiu.
În fine, Viorel Badea a fost filmat în timp ce se afla în fața unor copii din Vrancea, prinși de război în Dubai, cărora le-a transmis un mesaj halucinant: “Bucurați-vă că ați avut șansă să fiți aproape de un război!”. Badea a fost numit consul în Dubai în 2023, în timpul Guvernului Marcel Ciolacu, iar anterior, în perioada 2008-2023, a fost senator PNL/PDL.
Viorel Riceard Badea a fost dat în judecată de recuperatorul de datorii Kredyt Inkaso Investments Ro SA (actuala Best Capital), iar dosarul a fost înregistrat pe 10 octombrie 2025 la Judecătoria Sectorului 1, conform datelor consultate de FANATIK pe portalul instanțelor de judecată. Obiectul dosarului este „cerere de valoare redusă 547,04 lei+ 879,2 lei”, adică un total de 1.453,24 lei.
Deocamdată nu există informații despre primul termen al dosarului. În declarația sa de avere din 2024, Badea a consemnat că a contractat, în 2023, un credit în valoare de 40.000 lei la BCR, scadent în 2025. Kredyt Inkaso Investments Ro SA, care execută creanțe prescrise, se consideră că s-ar afla în clasamentul liderilor din piaţa creanţelor din Polonia şi Europa Centrală şi de Est.
Ce avere deține Viorel Riceard Badea
Din 2001 investește în portofolii de credite neperformante, iar în prezent este partener cu marea majoritate a băncilor, a companiilor de asigurări şi cu companiiile ce furnizează servicii de telecomunicaţii. Începând cu anul 2013, companie este prezentă şi în România, achiziționând creanțe prescrise, chemând în instanță datornicii.
Din declarația de avere a lui Viorel Riceard Badea reiese că deține un teren intravilan la București, de 63 metri pătrați, cumpărat în 2000, și un teren agricol de 9.700 metri pătrați, în localitatea doljeană Teasc, moștenit în 2021. În 2016, soția lui Badea a moștenit un apartament de 38,56 metri pătrați în București.
Soții Badea mai dețin în Capitală un apartament de 143,58 metri pătrați, cumpărat în 2000, și un apartament de 39,35 metri pătrați, achiziționat în 2022. Tot în 2022, Viorel Riceard Badea a efectuat mai multe tranzacții, vânzând mai multe bunuri. Cel mai valoros a fost un apartament vândut cu 353.250 lei, pe 15 martie 2022.
Viorel Riceard Badea a obținut 120.000 euro din vânzarea mai multor bunuri
Pe 5 mai 2022, Badea a vândut o casă de locuit cu 22.000 euro, iar o zi mai târziu, pe 6 mai, a vândut un autoturism pentru 39.100 lei. În fine, pe 8 iunie 2022, actualul consul din Dubai a obținut 25.000 lei, printr-un antecontract de vânzare-cumpărare, pentru un teren agricol. Pe 10 decembrie 2023, Badea a vândut un autoturism pentru 9.500 euro.
Astfel, din aceste tranzacții, el a încasat aproximativ 120.000 euro. Din declarația de avere din 2024, ultima completată de Badea, acesta a notat, la rubrica veniturilor anuale, un salariu de 13.544 dolari încasat de la Ministerul de Externe. Soția sa, funcționar la același minister, a avut un venit anual de 48.479 lei, la care s-au adăugat 17.600 lei din chirii.
În declarația de avere din 2023, consultată de FANATIK, Badea a completat că a încasat 141.636 lei din exercitarea mandatului de senator, în timp ce soția sa a primit 48.479 lei ca funcționar la MAE și 4.800 lei din chirii. Aceeași sume le-au încasat soții Badea și în anul precedent, conform declarației de avere din 2022.
