Fostul căpitan de la Zenit, cuvinte elogioase la adresa lui Mircea Lucescu: „Unul dintre cei mai antrenori ai epocii moderne! L-am iubit foarte mult”
Rusul Artem Dzyuba, 37 de ani, a fost antrenat de Mircea Lucescu la Zenit Sankt Petersburg în sezonul 2016/2017. Chiar în ziua înmormântării legendarului „Il Luce”, fostul atacant a vorbit despre relația specială pe care a avut-o cu antrenorul român și a dezvăluit că acesta a purtat un rol extrem de important în cariera sa. De asemenea, rusul a recunoscut că sfaturile primite de la regretatul tehnician l-au marcat pe viață.
Artem Dzyuba, cuvinte elogioase la adresa lui Mircea Lucescu
Mircea Lucescu a pregătit-o pe Zenit Sankt Petersburg în perioada mai 2016 – mai 2017, o stagiune în cadrul căreia gruparea de pe Krestovsky Stadium a cucerit și un trofeu, și anume Supercupa Rusiei. Artem Dzyuba a fost căpitanul lui Zenit în mandatul lui Lucescu și a declarat faptul că tehnicanul român și-a pus amprenta foarte rapid atât asupra clubului, cât și asupra lui, personal, ca fotbalist și ca om, motiv pentru care „Il Luce” va avea mereu un loc special în inima sa. În plus, acesta a mai precizat că îl consideră pe Lucescu drept unul dintre cei mai importanți antrenori ai epocii moderne.
„Domnul Lucescu este unul dintre cei mai mari antrenori din epoca modernă. Un adevărat specialist. Unul dintre cei mai buni, dacă nu chiar cel mai bun tehnician alături cu care am avut ocazia să lucrez în cariera mea. Îi sunt extrem de recunoscător pentru tot ceea ce a făcut. Toți jucătorii clubului Zenit l-am iubit extrem de mult. La rândul său, domnul Mircea Lucescu a avut mereu o atitudine caldă față de elevii săi, în special față de mine și de Kokorin (n.r – râde).
Simțea fotbaliștii și oamenii. Sezonul petrecut alături de el a fost unul de neuitat. Va rămâne în memoria tuturor nu doar ca un antrenor foarte valoros, ci și ca un om deosebit cu o inimă mare. A fost un profesor pentru noi atât pe teren, cât și în viață. Ne-a ajutat tot timpul să devenim mai buni și ca persoane, nu doar ca fotbaliști. A fost un adevărat exemplu. Îmi aduc aminte că fiecare zi petrecută cu el era foarte interesantă. Vorbea opt limbri străine, eram de-a dreptul fascinați de nivelul său. Va avea mereu un loc special în inima mea. Odată cu plecarea (n.r – moartea) sa, s-a dus o întreagă epocă”, a declarat Dzyuba, citat de sport-express.ru.
Mircea Lucescu, înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Bellu
Mircea Lucescu, fostul selecționer al naționalei României și al treilea cel mai titrat antrenor din istoria fotbalului (35 de trofee), s-a stins din viață la vârsta de 80 de ani, marți, 7 aprilie, la Spitalul Universitar de Urgență din București, acolo unde era internat de pe data de 29 martie. Slujba de înmormântare s-a ținut vineri dimineață, la biserica Sfântul Elefterie. Ulterior, a avut loc înmormântarea propriu-zisă a lui „Il Luce”, la Cimitirul Bellu din capitală, acolo unde au asistat doar familia și apropiații antrenorului emerit.
Fostul mare tehnician a fost condus pe ultimul drum de către familie și apropiați și a fost înmormântat cu onoruri militare. Fanfara a cântat imnul României, iar Garda Națională a tras mai multe salve de tun. Printre marile personalități care au asistat la înmormântare se numără Mircea Geoană, Gică Hagi, Ioan Andone, Marius Șumudică, Dănuț Lupu sau Gigi Nețoiu.
