PSD vrea o întrebare legată de combaterea consumului de droguri la referendumul local al lui Nicușor Dan

Potrivit PSD, subiectul consumului de droguri în Capitală este unul esenţial şi trebuie abordat mult mai aplicat de către autorităţile locale, cele care ştiu ce se întâmplă în comunităţi. Magnitudinea fenomenului este alarmantă.

”Unul din trei copii care învaţă în Bucureşti spune că, în şcoala lui, consumul de droguri e o problemă. Vârsta consumatorilor a ajuns până la 10-11 ani, potrivit Ministerului de Interne. Anul trecut, la Spitalul de Psihiatrie Alexandru Obregia au fost internaţi peste 400 de copii şi tineri cu vârsta până în 25 de ani. În primele 3 luni din 2024, au primit îngrijiri medicale alţi peste 100 de copii şi tineri cu aceeaşi vârstă. Aceştia sunt doar cei care ajung pe mâna medicilor în urma consumului de substanţe interzise. Însă, există semnale suficiente că sunt mulţi elevi care consumă droguri şi nimeni nu are cunoştinţă”, arată PSD.

Referendumul pentru Capitală. Ce se ascunde, de fapt, în spatele acestei manevre? CTP: Nicușor Dan și-a făcut deja campanie prezidențială

Social-democraţii precizează că e nevoie de implicarea autorităţilor locale, în special a Primăriei Capitalei, dar şi de investiţii serioase pentru a preveni consumul de droguri în rândul tinerilor şi pentru a informa elevii cu privire la efectele substanţelor interzise.

”Organizaţia PSD Bucureşti consideră că sănătatea copiilor, a tinerilor şi a tuturor familiilor din Capitală este esenţială pentru generaţiile viitoare”, a transmis PSD.

Ciucă a bătut palma cu Nicuşor Dan privind susţinerea candidaturii la prezidenţiale. Liderul PNL a semnat lista cu solicitările primarului