Ștefan Baiaram, primele declarații despre plecarea lui Mirel Rădoi. Ce mesaj le-a transmis fostul antrenor

Filipe Coelho a debutat cu dreptul pe banca Universității Craiova. Alb-albaștrii au învins, în deplasare, pe FC Argeș, scor 2-1. Universitatea Craiova a reușit, astfel, prima victorie din 17 octombrie, când oltenii învingeau, pe teren propriu, pe Unirea Slobozia. Ștefan Baiaram a deschis scorul în minutul 33, iar după partidă și-a expus propriile impresii. Nu a uitat nici de Mirel Rădoi, fostul antrenor al “juveților”.

Ce a declarat Ștefan Baiaram după FC Argeș – Universitatea Craiova, scor 1-2

La finalul partidei, Ștefan Baiaram a salutat victoria echipei sale, mai ales că a fost obținută în condiții speciale, noul antrenor aflându-se în perioada în care caută să cunoască fiecare jucător în parte. Atacantul a anunțat, totodată, că este pregătit pentru meciul cu Mainz, din UEFA Conference League.

Da, a fost un meci foarte greu. Ne bucurăm că am luat cele trei puncte. A fost o perioadă grea. Anumiți jucători au făcut doar un antrenament cu Mister, au fost mulți jucători la echipele naționale. De asta am și început mai rău prima repriză, pe urmă ne-am acomodat. Gândiți-vă că nouă jucători au făcut un singur antrenament cu dumnealui. Am avut ședințe peste ședințe, dar trebuie să treacă timpul pentru a ne cunoaște mai bine. Sperăm să ne obișnuim cu sistemul acesta și să fie mai bine meci de meci. Mă simt foarte bine, sper să fiu sănătos până la meciul cu Mainz. Trebuie doar să mă odihnesc și să mă pregătesc”, a spus Baiaram.

Cum a comentat Ștefan Baiaram demisia lui Mirel Rădoi

Ștefan Baiaram a oferit, de asemenea, și primele sale impresii despre plecarea lui Mirel Rădoi, care după eșecul cu UTA Arad, de pe “Ion Oblemenco”, a părăsit echipa.

“Nu ne așteptam ca Mister (n.r. Mirel Rădoi) să își dea demisia. Ne pare rău, am încercat să avem o discuție cu el, dar dânsul a considerat că a făcut tot ce a putut”, a mai declarat internaționalul român.

Ce a spus Monday Etim despre Filipe Coelho

La rândul lui autor al unui gol în partida cu FC Argeș, Monday Etim, atacantul Universității Craiova, a declarat că este mândru de echipa sa, care a reușit prima victorie în SuperLiga după mai bine de o lună.

E un sentiment plăcut, am câștigat cele trei puncte. Omul meciului este un bonus. Victoria este cea mai importantă. A fost o săptămână grea, cu toate știrile, cu un nou staff, cu antrenorul care a încercat să se acomodeze cu jucătorii. Am încercat în fiecare zi lucruri noi, ia astăzi am încercat să punem în aplicare ce am lucrat. Sunt foarte mândru de echipă că s-a văzut în joc ceea ce am lucrat.

Asimilarea informației este cel mai greu lucru. Fiecare antrenor vine cu o idee nouă, trebuia să înțelegem cum vrea să jucăm, să ne apărăm. A trebuit să ne sincronizăm și să ne concentrăm la ce dorește antrenorul când avem și când nu avem mingea.

Am discutat în vestiar între noi, trebuia să schimbăm această serie neagră pentru noi, trei meciuri fără victorie. Sunt fericit că am câștigat. Da, normal că am fost surprins când Mirel ne-a anunțat că pleacă. Eu sunt nou la club, am fost adus la echipă, dar acesta este fotbalul. Am destule sezoane la profesioniști pentru a mă adapta”, a declarat Etim, la flash-interviu.