VIDEO Un nou schimb de prizonieri de război între Rusia și Ucraina, al treilea din ultimele săptămâni

Rusia și Ucraina au efectuat miercuri un schimb major de prizonieri de război, 190 în total, acesta fiind cel de-al treilea astfel de schimb din ultimele șapte săptămâni, realizat în urma unor negocieri mediate de Emiratele Arabe Unite, informează Reuters.

Președintele Volodimir Zelenski a precizat că toți cei 95 de ucraineni care au fost eliberați făceau parte din armată și a mulțumit Emiratelor Arabe Unite pentru ajutor.

De cealaltă parte, Ministerul rus al Apărării a transmis, într-un comunicat postat pe Telegram, că soldații ruși returnaţi vor fi examinați medical și vor beneficia de reabilitare fizică şi psihologică. Ministerul mai susține în comunicat că militarii ruşi eliberați s-au aflat în „pericol de moarte” în captivitatea ucraineană.

Acest schimb de prizonieri a fost al treilea din ultimele șapte săptămâni, primul fiind anunțat la sfârșitul lunii mai.

Kievul a reușit readucerea din captivitatea rusă a 3.405 persoane de la începutul invaziei declanșate de Rusia, în februarie 2022, potrivit Comitetului ucrainean de coordonare pentru prizonierii de război.

Acesta a precizat că, în cadrul schimbului de miercuri, au fost eliberați șapte ofițeri și 88 de soldați și sergenți, iar mare parte dintre ei se aflau în captivitate din 2022.

God bless Ukraine
They are home. pic.twitter.com/WLoQL6VUFl

— Illia Ponomarenko 🇺🇦 (@IAPonomarenko) July 17, 2024

___

Urmărește cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro