Un spital construit în România nu poate fi deschis nici la șapte ani de la startul lucrărilor. Trebuia să funcționeze din 2018

Spitalul de Îngrijiri Paliative din Botoșani, a cărui construcție a început în urmă cu șapte ani, rămâne în continuare închis, din cauza unor probleme ce împiedică preluarea acestuia de către municipalitate. Termenul de finalizare inițial fusese stabilit pentru vara anului 2018, însă diverse dificultăți și neînțelegeri au întârziat lucrările până în anul 2022, iar spitalul nu este funcțional nici astăzi.