Un bărbat din Râmnicu Vâlcea a MURIT după ce s-a aruncat de la etaj. În apartamentul lui a fost găsit un mesaj pentru partenera sa
Un bărbat de 52 de ani, din Râmnicu Vâlcea, a murit după ce s-a aruncat de la etajul al treilea al unui bloc. Polițiștii chemați la fața locului încercau să comunice cu el și îi pregăteau salteaua pneumatică, însă a fost prea târziu. Echipajele medicale au declarat decesul după ce manevrele de resuscitare au eşuat.
Poliţiştii au găsit în apartamentul bărbatului, pe o masă, un briceag cu urme de sânge şi un mesaj adresat partenerei sale, aceste indicii conducând spre ipoteza sinuciderii, în condiţiile în care bărbatul avea o plagă deschisă la gât.
Sâmbătă, în jurul orei 10:00, poliţiştii din Râmnicu Vâlcea au fost sesizaţi, prin apelul unic de urgenţă 112, că un bărbat se află pe balconul unui apartament, într-o poziţie nefirească, refuzând orice formă de comunicare.
„Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la adresa indicată, unde identificat persoana aflată pe balconul unui apartament situat la etajul al treilea al unui imobil. Aceştia au încercat în permanenţă să comunice cu bărbatul, însă acesta a refuzat dialogul.
Totodată, poliţiştii au încercat să intre în apartament, însă uşa locuinţei era încuiată. De asemenea, poliţiştii au încercat să comunice cu persoana respectivă dintr-un apartament vecin, insa fără rezultat.
La faţa locului au intervenit şi echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, care au început pregătirea mijloacelor de protecţie, inclusiv a saltelei pneumatice”, se arată în comunicatul poliției.
Bărbatul s-a aruncat de la etajul al treilea al blocului în timp ce se desfășurau activitățile de salvare. Echipajele medicale au făcut manevre de resuscitare, însă, din nefericire, bărbatul, în vârstă de 52 de ani, a fost declarat decedat.
IPJ Vâlcea a precizat că bărbatul decedat avea o plagă deschisă la gât, aspect care, coroborat cu indiciile identificate în locuinţă, conduc spre ipoteza unui „act suicidal”.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
Noi scurgeri de GAZE în zona blocului care a explodat în Rahova. Distrigaz a resigilat țeava chiar în ziua în care trebuia să repornească instalația
Cum ar putea arăta noua conducere a PSD. Claudiu Manda, favorit în locul lui Stănescu. Ce nume ar putea ocupa cele 4 funcții de prim-vicepreședinte
