Câți bani au adus la bugetul local companiile Primăriei Voluntari. Câte firme sunt pe profit și câte au declarat pierderi de milioane

Ce venituri au generat cele 15 companii locale deținute de Primăria Voluntari, unul dintre cele mai bogate orașe din România raportate la numărul de locuitori. Orașul, condus din anul 2020 de Florentin Pandele, ales pe listele PSD inițial, dar devenit independent ulterior, ocupă o poziție strategică în nordul Capitalei. Acest lucru i-a permis o dezvoltare spectaculoasă, atât datorită multinaționalelor care își au sediile aici, cât și prin numeroasele proiecte imobiliare dezvoltate în nordul Capitalei.

Ce venituri au avut companiile locale din Voluntari

Consiliul Local al orașului Voluntari este acționarul majoritar în 15 companii locale. Este modelul de administrație locală care a fost apoi exportat la Primăria Capitalei în mandatul Gabrielei Firea, pentru ca apoi să fie abandonat de către Nicușor Dan. În primăria condusă de Florentin Pandele modelul încă funcționează, cele 15 companii având o cifră de afaceri totală de 351,7 milioane lei.

După cifra de afaceri, venituri generate din activitatea de bază, primele trei companii locale sunt: Serviciul Transport Voluntari SA, cu venituri de peste 150 milioane lei, Ecovol Ilfov SA, compania de salubritate declarând venituri de 63,9 milioane și Euro Apavol SA, compania care gestionează sistemul de apă și canal, cu o cifră de afaceri de 51,8 milioane lei.

De parteacealaltă, companiile cu cele mai mici venituri proprii au fost Fotbal Club Voluntari, cu o cifră de afaceri de doar 353.000 lei, și Green City Voluntari, cu o cifră de afaceri de 605.000 lei.

Care au fost cele mai profitabile companii

În ceea ce privește companiile cu cele mai bune rezultate financiare, trebuie remarcat că din totalul de 15 companii, 11 au fost pe profit. Totuși, doar una dintre acestea a reușit să obțină un profit net de peste un milion de lei. Mai exact, este vorba de compania de iluminat public Electrovol SA, care a raportat un profit de 1,22 milioane lei. În anul 2023, societatea avea un profit de doar 17.000 lei.

Topul celor mai profitabile trei companii locale este completat de către societatea de apă și canal, Euro Apavol SA, cu un profit de 578.000 lei, în scădere semnificativă față de anul precedent, când raportase un profit net de 1,9 milioane lei. Cea de-a treia cea mai profitabilă firmă a fost Societatea Medicală Sfânta Cuvioasă Parascheva Voluntari SA, cu un profit net de 429.000 lei.

Din restul companiilor, doar firma de salubritate Ecovol Ilfov SA a mai raportat un profit net de peste 200.000 lei, restul societăților având câștiguri minore de sub 100.000 lei.

Companiile cu cele mai mari pierderi

Patru din cele15 societăți locale au înregistrat pierderi în anul trecut. În cel puțin două dintre cazuri sumele sunt semnificative. Societatea cu cele mai mari pierderi a fost Publivol Creativ SA, compania care gestionează postul de televiziune local Metropola TV. Suma raportată drept pierdere a fost de 6,5 milioane lei, asta după ce în 2023 pierderile raportate au fost de 1,2 milioane lei.

Fotbal Club Voluntari SA este a doua companie după pierderile raportate, cu 1,4 milioane lei în 2024 și 1,33 milioane lei în anul 2023. Green City Voluntari, compania care se ocupă cu întreținerea spațiilor verzi, a raportat pierderi de 156.000 lei, după ce anul anterior raportase câștiguri de 5.000 lei.

În final, cea de-a patra companie cu pierderi în 2024 a fost Global Media Expert, cu pierderi declarate de 5.500 lei.

companii municipale voluntari

Câți bani au adus primăriei cele 15 firme

Deși doar patru firme au înregistrat pierderi în anul 2024, pentru Consiliul Local Voluntari rezultatul net total a fost unul negativ. Mai exact este vorba de pierderi de 5,27 milioane lei. Per total e un rezultat mai prost decât în anul 2023, atunci când rezultatul net total era tot unul negativ, cu pierderi de trei milioane lei.

Practic, în ultimii doi ani cele 15 companii au generat pierderi de peste 8 milioane lei. În condițiile în care capitalurile totale ale celor 15 companii locale se ridică la 28,7 milioane lei, pierderile din acești doi ani echivalează cu peste un sfert din valoarea acestor societăți.

De menționat că firmele cu cele mai mari datorii sunt Fotbal Club Voluntari, cu datorii de 12,9 milioane lei, și Publivol Creativ, care are datorii de 4,1 milioane lei. De partea cealaltă, compania care are cel mai bogat capital este Apavol SA, societatea de apă și canal, cu capitaluri de peste 15 milioane lei.