Operațiunea „Jupiter 4”. 267 de percheziții în toată țara într-un dosar ce vizează infracțiuni economice și de mediu. Prejudiciul, 61.000.000 de lei

Percheziții de amploare au loc miercuri dimineața în mai multe județe din România, în cadrul operațiunii Jupiter 4, aflată în cea de-a treia zi. Ancheta este coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române, vizând o gamă largă de infracțiuni economice, de mediu și violente, cu un prejudiciu estimat la peste 61 de milioane de lei și 476.700 de euro.

Potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, 267 de percheziții domiciliare au loc în această dimineață în mai multe județe din țară, în cadrul operațiunii „Jupiter 4”, ajunsă în a treia zi de desfășurare. În paralel sunt puse în executare 118 mandate de aducere, vizând persoane implicate în activități ilegale de natură economică și infracțională, scrie Mediafax.

Acestea au ca scop identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor implicate în activități ilegale, precum și prevenirea efectelor negative ale acestora asupra societății, prejudiciul reținut fiind de 61.397.871 de lei și 476.700 euro.

Dosarele instrumentate vizează infracțiuni de evaziune fiscală, infracțiuni de producere de accizabile în afara unui antrepozit autorizat, delapidare, contrabandă, contrafacere, infracțiuni de incendiere, infracțiuni de tăiere fără drept de arbori, eliminarea, deținerea și păstrarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate, infracțiuni privind protecția mediului și gestionarea deșeurilor periculoase, șantaj, abuz de încredere, bancrută frauduloasă, fals în înscrisuri sub semnătură privată, tâlhărie, furt calificat, mărturie mincinoasă și hărțuire și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Potrivit procurorilor, oerațiunea reafirmă importanța acțiunilor coordonate ale autorităților judiciare și polițienești în combaterea criminalității economico-financiare și în protejarea bugetului de stat, prin identificarea și tragerea la răspundere a celor care desfășoară activități ilegale, prevenind pierderile bugetare și facilitând recuperarea produsului infracțional.