NASA lansează azi o misiune către Soare, cu o tehnologie care nu a mai fost folosită în spațiul cosmic

CubeSat Radio Interferometry Experiment, sau CURIE, este o misiune a Agenției Spațiale Americane care va fi lansată azi, 9 iulie, cu scopul de a investiga originile misterioase ale undelor radio care vin dinspre Soare.

Astfel de unde au fost semnalate încă din anul 1942, grație operatorilor radar din Marea Britanie. Însă, fiind considerate un secret militar care putea ajuta la evitarea radarului, datele nu au apărut într-o publicație științifică decât la finalul celui de al Doilea Război Mondial.

De atunci, oamenii de știință au stabilit că undele radio solare își au originea în erupții solare și, mai ales, în ejecțiile de masă coronală (CME). Și totuși, nimeni nu a putut stabili unde anume într-o astfel de ejecție se produc undele radio.

NASA va folosi doi sateliți, nu mai mari decât o cutie de pantofi, care vor orbita Terra la o distanță de circa trei kilometri unul de celălalt

Scopul misiunii CURIE este tocmai de a elucida această necunoscută. Iar în acest scop, NASA va folosi o tehnică numită interferometrie radio de joasă frecvență, una care nu a mai fost folosită niciodată în spațiul cosmic.

Practic, NASA va folosi doi sateliți, nu mai mari decât o cutie de pantofi, care vor orbita Terra la o distanță de circa trei kilometri unul de celălalt. Tocmai această separare va permite instrumentelor aflate în cele doi sateliți să măsoare diferențele minuscule care marchează momentele în care undele radio ajung la ei.
Astfel, specialiștii NASA vor putea determina exact locul din care acestea provin.

„Este o misiune ambițioasă”, a declarat David Sundkvist, cercetător în cadrul Universității Berkely din California. „Este pentru prima dată când cineva folosește un interferometru în spațiu, într-un mod controlat, iar asta înseamnă că vorbim despre un reper pentru radioastronomie”.

Cei doi sateliți, care au fost creați de specialiști de la Universitatea Berkeley, vor fi lansați de la centrul spațial din Kourou, Guyana Franceză, la bordul unei rachete Ariane 6 a celor de la Agenția Spațială Europeană. Odată ajunși pe orbita Terrei, sateliții vor măsura undele radio pe lungimi care variază de la 0,1 la 19 megahertzi. De menționat faptul că, fiind blocate de atmosfera terestră, undele radio nu pot fi cercetate decât în spațiul cosmic.

Misiunea CURIE va deschide, de asemenea, calea pentru viitoarea misiune Sun Radio Interferometer Space Experiment, sau SunRISE. SunRISE va folosi șase sateliți de tip CubeSat pentru a cartografia regiunea în care undele radio solare își au originea în 2D.