MOTIVUL pentru care Dan Negru nu a participat la Sințirea Catedralei Naționale, deși primise invitație. „Cearta nu e între oameni și Dumnezeu”

Printre participanții la Sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului (Catedrala Națională) de astăzi s-au numărat foarte multe personalități publice, politicieni și pelerini din întreaga țară. Printre ei s-ar fi putut afla și Dan Negru, care primise invitație la acest eveniment de mare încărcătură emoțională, dar nu a vrut să meargă.

Ulterior, printr-o postare pe Facebook, vedeta TV a explicat ce s-a întâmplat și de ce a refuzat să participe la acest moment religios important.

«Poate că Iisus n-ar fi prins o invitație azi la Sărbătoarea Catedralei, printre atâtea VIP-uri. Eu, păcătosul, am prins dar nu aș fi fost o bună companie pentru EL. Marea noastră greșeală, însă, e că îl confundăm pe Dumnezeu cu funcționarii Lui! Românul e isteț, are vorba: să faci ce zice popa, nu ce face popa! Când trăiești într-o Europă creștină, cu istorie și artă religioasă, și nu-i cunoști cultura religioasă ești un tăntălău fudul. Peste o sută de ani, nimeni nu-și va aminti că a existat Mall Băneasa, mallu’ din Iași ori Timișoara.

Catedrala de azi, însă, strănepoții noștri o vor găsi tot aici. Vă mai amintiți de campania din 2016 pentru răscumpărarea operei lui Brâncuși, „Cumințenia Pământului”? Atunci, cei care cunoșteau preferințele imobiliare ale lui Dumnezeu, “lemnul și spațiile mici” ne îndemnau să donăm pentru sculptură în loc de catedrală. Praful s-a ales de campanie! Încă o țeapă a statului! Sculptura lui Brâncuși nu s-a întors, e tot departe și statul a eșuat în recuperarea ei.

Catedrala, însă, e aici! Uneori și sufletul are nevoie de un loc de odihnă. Într-o capitală în care prăpastia dintre bogați și săraci este atât de adâncă, o biserică e locul de odihnă al sufletului – pentru că sufletul este singurul lucru care face diferența dintre bogat și sărac. Nici mie nu-mi place gălceava popilor! Dar cearta e între oameni, nu între oameni și Dumnezeu. Celor care cred că certurile și mândria popilor vor slăbi credința noastră le reamintesc povestea lui Napoleon: când s-a întâlnit cu cardinalul Consalvi, împăratul i-ar fi spus:

„𝙉𝙪-𝙢𝙞 𝙨𝙩𝙖̄ 𝙣𝙞𝙢𝙞𝙘 𝙞̃𝙣 𝙘𝙖𝙡𝙚! 𝙋𝙤𝙩 𝙨𝙖̄ 𝙙𝙞𝙨𝙩𝙧𝙪𝙜 𝙥𝙚 𝙘𝙞𝙣𝙚 𝙫𝙧𝙚𝙖𝙪- 𝙤𝙖𝙢𝙚𝙣𝙞, 𝙡𝙪𝙘𝙧𝙪𝙧𝙞, 𝙞𝙣𝙨𝙩𝙞𝙩𝙪ț𝙞𝙞- 𝙨̧𝙞 𝙘𝙪𝙧𝙖̂𝙣𝙙 𝙫𝙤𝙞 𝙙𝙞𝙨𝙩𝙧𝙪𝙜𝙚 𝙗𝙞𝙨𝙚𝙧𝙞𝙘𝙖”. Cardinalul, calm, i-ar fi răspuns: „𝙑𝙚ț𝙞 𝙥𝙞𝙚𝙧𝙙𝙚, 𝙈𝙖𝙟𝙚𝙨𝙩𝙖𝙩𝙚! 𝙉-𝙖𝙢 𝙧𝙚𝙪𝙨̨𝙞𝙩 𝙣𝙤𝙞, 𝙥𝙧𝙚𝙤ț𝙞𝙞, 𝙨𝙖̃ 𝙙𝙞𝙨𝙩𝙧𝙪𝙜𝙚𝙢 𝘽𝙞𝙨𝙚𝙧𝙞𝙘𝙖 𝙡𝙪𝙄 𝙄𝙞𝙨𝙪𝙨 𝙞𝙣 𝙙𝙤𝙪𝙖̃ 𝙢𝙞𝙞 𝙙𝙚 𝙖𝙣𝙞! 𝙑𝙚ț𝙞 𝙥𝙞𝙚𝙧𝙙𝙚, 𝙨𝙞𝙧𝙚”», a fost mesajul transmis de celebrul prezentator.

Pictura Catedralei Mântuirii Neamului a fost sfinţită duminică, 26 octombrie 2025, în cadrul unei ceremonii conduse de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului și Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, alături de un sobor format din 65 de ierarhi, 70 de preoţi și 12 diaconi.

Catedrala Mântuirii Neamului, cu hramul principal „Înălțarea Domnului” și hramul secundar „Sf. Apostol Andrei”, este cea mai mare biserică din România și cea mai înaltă (127 metri ) și mai mare clădire de biserică ortodoxă ca volum și suprafață din lume.