Nota primită de Louis Munteanu după duelul cu Messi în MLS. Cum s-a fotografiat la finalul partidei. Foto

DC United a disputat meciul din etapa a treia din MLS, contra lui Inter Miami, iar Louis Munteanu a fost doar rezervă pentru al treilea meci consecutiv. Românul a fost aruncat în luptă în minutul 61 și a evoluat timp de 30 de minute pe același teren cu Lionel Messi.

Ce notă a primit Louis Munteanu pentru prestația din DC United – Inter Miami 1-2

DC United a fost învinsă de echipa lui Leo Messi în etapa a 3-a din MLS, iar superstarul argentinian a fost unul dintre marcatori. Din păcate, Louis Munteanu nu a reușit să-și treacă numele pe tabelă, însă a avut doar 30 de minute la dispoziție pentru a o face.

Fostul atacant al lui CFR Cluj a fost introdus după o oră de joc și a fost foarte aproape să înscrie un gol spectaculos, din foarfecă, însă mingea a trecut puțin pe lângă vinclul porții. Din punct de vedere ofensiv, românul s-a mișcat bine și a fost precis în pase, însă din punct de vedere defensiv și-a pierdut aproape toate duelurile.

Din șase dueluri la sol și două aeriene, Munteanu a ieșit victorios în unul singur, adică a avut un procentaj de sub 15%. Nota pe care cei de la SofaScore i-au acordat-o după acest meci a fost 6.2, una dintre cele mai mici din meci. Ceilalți fotbaliști care au intrat de pe bancă au primit calificative mai bune. Nikola Markovic a fost notat cu 6.6, în timp ce Caden Clark a primit nota 6.9.

Louis Munteanu s-a fotografiat alături de iubita sa chiar pe gazon

Deși echipa sa a pierdut, Louis Munteanu se bucură de timpul petrecut în SUA și a ținut să imortalizeze momentul imediat după finalul partidei în care l-a înfruntat pe Lionel Messi, mai ales că începe să prindă din ce în ce mai multe minute pentru echipa din capitala Statelor Unite ale Americii.

Atacantul român de la DC United s-a fotografiat alături de iubita sa, la marginea terenului. Poza a fost postată pe profilul iubitei sale, Raluca Filaret, chiar de 8 martie, Ziua Internațională a Femeii.

Louis Munteanu și iubita sa după DC United - Inter Miami 1-2. Foto: Instagram
Louis Munteanu și iubita sa după DC United – Inter Miami 1-2. Foto: Instagram