Interdicție în România. De ce nu ai voie să îți plastifiezi certificatele de naștere, căsătorie sau deces
Certificatele de naștere, căsătorie sau deces nu trebuie să fie plastifiate, arată o regulă existentă încă din anul 2022. Deși ar putea părea o idee pozitivă, de a menține actele cât mai „noi”, protejate din calea umezelii sau a altor factori care pot să deterioreze, acest aspect nu este privit cu „ochi buni” de lege.
Deși regula există încă din anul 2022, încă ar exista persoane care aleg să își plastifieze certificatele de naștere, căsătorie sau deces, cu scopul de a le proteja. Însă, legea nu este permisivă în acest fel, deoarece se consideră, practic, anularea lor odată ce sunt plastifiate. O astfel de măsură vizează îndeosebi certificatele eliberate de starea civilă.
De ce să nu plastifiezi certificatele de naștere, căsătorie sau deces
Documentul plastifiat nu va mai putea fi utilizat la autorități și nici nu ar putea fi folosit într-un dosar de pașaport sau buletin. De regulă, este solicitat un duplicat. Altfel, persoanele care și-au plastifiat aceste documente, în schimb, și încearcă să îndepărteze acel plastic riscă să deterioreze actul.
Legii nr. 119/1996 i-a fost adusă o modificare prin Legea nr. 105/2022 care stipulează, negru pe albă, interdicția pentru cetățeni. Acestora li se interzice expres modificarea, completarea fără drept sau plastifierea certificatelor de naștere, căsătorie ori deces.
Astfel de acte emise de autoritățile competente dispun de elemente de securitat tipărite / reliefate. De aceea, odată ce documentele trec prin procesul de plastifiere, există o probabilitate ridicată ca aceste semne de natură autentică să se deformeze. Astfel, verificare actelor poate deveni un proces îngreunat, iar actul devine, nul, potrivit legii.
Însă, ce faci în aceste condiții? În primul rând, ar fi ideal să fie solicitat un duplicat pentru documentul în cauză. Se achită taxele prevăzute de lege. Documentul va fi emis pe suport securizat.
Autorul recomndă:
Cine sunt românii SCUTIȚI de la purtarea centurii de siguranță în autoturisme, în 2025. Ministerul Sănătății a extins lista persoanelor acceptate
Cum poți să verifici online câți ani de muncă ai pentru PENSIE. Ce trebuie să faci, dacă depistezi că îți lipsesc diverse perioade
Digitalizare românească! Studenții care au cărți de identitate electronice, obligați să se plimbe cu hârtii la ghișee dacă vor facilități la transport
