Americanii sunt pro-business, în România încă ne temem de profit. Cristian Hostiuc, director editorial ZF: „La noi, antreprenorii sunt priviți cu ură”
- Companiile din România au tendința să nu exploreze piețe îndepărtate, precum cele din SUA.
- SelectUSA Investment Summit a reunit peste 5.500 participanți din 90 de țări.
- Statele americane oferă facilități și sprijin pentru a atrage investiții și joburi noi.
- Piața americană, cu o economie de 30.000 miliarde €, reprezintă o oportunitate majoră.
Piața Statelor Unite reprezintă o mare oportunitate pentru firmele românești, dar accesul este încă dificil. SUA oferă facilități fiscale, infrastructură și reducerea birocrației pentru a atrage investiții străine. România are încă multe de învățat despre cum să atragă investitori și să se deschidă către această piață.
Totuși, antreprenorii tineri și companiile IT au început să privească tot mai mult spre America. Recent, firme românești au participat la SelectUSA Investment Summit 2025 pentru a explora noi oportunități de business.
Ce îi motivează pe investitorii români să încerce și piețele americane?
Cristian Hostiuc, director editorial ZF: „Ei sunt în căutarea de noi afaceri, noi piețe de desfacere. Încearcă să vândă undeva și mai mult față de cât vând în țară. Bineînțeles, totul este o problemă de business — de-aia te duci acolo, nu te duci ca turist”.
Ce putem învăța din strategia SUA de atragere a investitorilor străini?
Cristian Hostiuc, director editorial ZF: „În primul rând, americanii sunt pro-business. Indiferent de stat, indiferent de persoană — începând de la guvernatorul statului respectiv până la autoritățile federale — ei sunt pro-business.
Dacă cineva investește în țara lor un dolar, ei se deschid. Oferă foarte, foarte multe facilități: teren aproape gratis, infrastructură energetică, infrastructură rutieră, infrastructură educațională.
Numai și numai să investești în țara lor, să creezi locuri de muncă și să plătești taxe și impozite acolo. Noi nu facem nici 10% din ceea ce fac americanii pentru a atrage investiții străine în America”.
Care ar fi principalele bariere cu care România se confruntă din acest punct de vedere?
Cristian Hostiuc, director editorial ZF: „Nu are nicio legătură cu educația financiară. Este modalitatea în care este privit business-ul. Modalitatea în care guvernul, președintele nostru și, mai departe, autoritățile centrale și locale privesc business-ul. La noi, investitorii, antreprenorii sunt priviți cu ură. „A mai venit unul și a mai făcut niște bani sau a mai făcut un profit. Ia să nu mai facă profitul ăla, ia să nu mai câștige.” Aceasta este mentalitatea noastră.
Noi facem lucruri pentru că cineva ne împinge de la spate, nu pentru că noi credem în business. Nu credem că este bine pentru noi că vin investitorii străini. La noi, dacă vin investitorii străini, îi acuzăm că ne fură țara”.
Există sectoare românești care ar avea potențial să meargă în afară?
Cristian Hostiuc, director editorial ZF: „Doar IT-ul. IT-ul este scalabil. În rest, sunt doar niște cazuri punctuale. Noi nu suntem o economie mare și nu avem o capacitate extraordinară de a ne duce peste mări și țări. Pe de altă parte, dacă vin americanii la noi în țară, la fel — noi suntem o economie mică, iar ei discută de miliarde. Nu avem ce să le oferim atât de mult. Poate ceva putem discuta cu ei în domeniul energetic. Poate ceva în domeniul infrastructurii.
Dar, în general, americanii investesc în România prin țări din jurul nostru. Investesc prin intermediul Poloniei, adică ei au investit în Polonia, care este o economie de trei ori mai mare decât economia României. Iar firmele poloneze investesc în România. Așa s-a întâmplat și cu firmele austriece”.
The post Americanii sunt pro-business, în România încă ne temem de profit. Cristian Hostiuc, director editorial ZF: „La noi, antreprenorii sunt priviți cu ură” appeared first on Aleph News.