Exportul de petrol din Rusia atinge cel mai scăzut nivel, de la începutul războiului din Ucraina
Conform datelor companiei Vortexa, citate de Bloomberg, în 26 de zile din octombrie exportul maritim de produse petroliere din Rusia a scăzut la 1,89 milioane de barili pe zi — cel mai scăzut nivel de la începutul anului 2022.
O creștere mică a înregistrat doar exportul de motorină, dar volumul total a scăzut din cauza reducerii livrărilor de păcură și naftă, în special din porturile baltice după atacurile asupra hub-ului din Ust-Luga. Situația a fost influențată și de vremea nefavorabilă.
Bloomberg scrie că noile sancțiuni împotriva „Rosneft” și „Lukoil” au amplificat incertitudinea și au determinat traderii să amâne termenele de livrare și să schimbe schemele de plată.
În plus, SUA elimină activ Rusia de pe piețele mondiale. Ministrul american al energiei, Chris Wright, a declarat că Statele Unite iau în considerare să crească livrările de gaze și petrol către China, dacă aceasta din urmă decide să reducă achizițiile de resurse energetice rusești.
Între timp, cea mai mare rafinărie de petrol din India, Indian Oil Corp, s-a pregătit să înlocuiască petrolul rusesc cu cel american.
Situația este dificilă și pentru industria petrolieră rusă în Europa. Astfel, Germania intenționează să naționalizeze activele germane ale „Rosneft”. În prezent, acestea sunt sub administrare fiduciara a autorităților germane.
Pe de altă parte, gigantul rusesc Gazprom a înregistrat o pierdere de 170 miliarde de ruble în primele 9 luni ale acestui an.
Foto: Mediafax
Recomandarea autorului:
- Lukoil și-a găsit cumpărător. Gigantul petrolier din Rusia răspunde sancțiunilor americane
- LUKOIL își vinde activele internaționale. Sancțiunile lui Trump ar putea forța compania rusă să plece din România. Carburanții riscă să se scumpească
- India îl abandonează pe Putin. Cel mai mare cumpărător indian de petrol din Rusia trece în tabăra lui Trump
