Ciprian Ciucu și-a depus dosarul pentru Primăria Capitalei. Candidatul PNL a venit însoțit de premierul Ilie Bolojan

Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6 și candidatul PNL laalegerile din 7 decembrie pentru Primăria Capitalei își depune astăzi candidatura la Biroul Electoral Municipal.

Ciprian Ciucu a ajuns în această dimineață la Biroul Electoral Municipal însoțit de premierul Ilie Bolojan. Actualul primar al Sectorului 6 a intrat oficial în cursa pentru Primăria Capitalei după ce și-a depus dosarul de candidatură.

„O fac cu multă încredere, vreau să fac din București proiectul vieții mele, vreau ca orașul nostru să fie bine pus la punct, să-l punem împreună la punct. Experiența pe care am acumulat-o ca primar de sector și consilier general îmi oferă avantajul de a mă apuca imediat de treabă cum voi veni la Primărie, pentru că eu știu exact ceea ce este de făcut pentru orașul nostru, oraș în care am crescut, un oraș pe care îl iubesc și un oraș căruia vreau să îi dedic de acum înainte cea mai importantă perioadă a vieții mele. Sunt la vârsta la care am și experiență și vitalitatea pentru a duce proiectele Bucureștiului mai departe. Merg cu foarte multă încredere în această competiție electorală. Sunt convins că am prima șansă să câștig această cursă electorală și așa cum v-am zis, să fac din București proiectul vieții mele. Este cea mai mare onoare pe care o pot avea în această viață și nu mi-aș dori nimic mai mult,” a declarat Ciucu.

Și premierul Bolojan a luat cuvântul și a menționat că propunerea lui Ciprian Ciucu din partea PNL a fost o formă de respect pentru bucureșteni și cea mai bună alegere pe care o putea face partidul.

„Sunt aici în semn de respect pentru bucureșteni. Forma noastră de respect este propunerea pe care o facem, cel mai bun candidat pe care PNL îl putea propune în această competiție e Ciprian Ciucu. Am încredere că prin experiența pe care a căpătat-o în Sectorul 6, are capacitatea necesară să pună la punct capitala țării noastre,” a transmis Bolojan.

Pe 4 noiembrie, Biroul Politic Național al PNL a validat, în unanimitate, candidatura lui Ciprian Ciucu la Primăria Generală, la propunerea organizației de București.

Sursa foto: Mediafax

AUTORUL RECOMANDĂ:

  • Traian Băsescu îndeamnă bucureștenii să-și tempereze așteptările de la primarul general și îl acuză pe Adrian Năstase că a distrus bugetul primăriei
  • Doar 2 săptămâni pentru 2 milioane de bucureșteni. Pentru Primăria București, cel mai important oraș al țării, alegerile se fac pe repede înainte. Când începe competiția pentru fotoliul lăsat liber de N. Dan