Cine este Wiz Khalifa, rapperul ridicat de poliție la Costinești după ce a fumat un joint la festivalul „Beach, Please!”: În 2014 a fost arestat în SUA pentru posesie de canabis

Wiz Khalifa, rapperul american filmat în timp ce este reținut de polițiști după concertul de la Costinești, unde a fumat un joint pe scenă, este un artist cunoscut nu doar pentru muzica sa, dar și pentru promovarea propriului brand de marijuana. Khalifa a fost arestat pentru posesia unei jumătăți de gram de canabis în Texas, în 2014, scrie BBC.

Cameron Jibril Thomaz, cunoscut mai bine sub numele de scenă Wiz Khalifa, este un rapper american care a lansat mai multe albume și single-uri de succes, a fost nominalizat pentru Premiile Grammy și a jucat în câteva seriale și filme, inclusiv într-o comedie alături de Snoop Dogg.

Cunoscut pentru consumul de marijuana, Khalifa și-a lansat propria marcă de canabis, Khalifa Kush, în 2016. În 2014, rapperul a fost arestat pentru posesie de marijuana pe un aeroport din Texas.

Thomaz s-a născut în Dakota de Nord, într-o familie de militari, dar părinții săi au divorțat, iar el a ajuns să locuiască în Pittsburgh, Pennsylvania, oraș care l-a inspirat pentru unele dintre albumele sale de succes.

Arestat în 2014, dar a scăpat cu o amendă

Khalifa a vorbit mereu în mod deschis cu privire la consumul de canabis și a afirmat în multe interviuri că cheltuiește mii de dolari pe lună pe iarbă și, de asemenea, fumează zilnic.

De la începutul anului 2014, Khalifa este sponsorizat de The Cookie Company, un dispensar de marijuana medicinală care vinde tulpina sa „Khalifa Kush” (KK), pe care rapperul a creat-o în parteneriat cu RiverRock Cannabis.

În 2016, Khalifa a apărut într-o emisiune culinară cu Martha Stewart și Snoop Dogg în care iarba era ingredientul principal.

Nu a fost mereu atât de simplu. În 2014, Khalifa a fost arestat în SUA pentru posesie de marijuana.

El a fost oprit la un punct de control de pe aeroportul El Paso din Texas, unde se afla pentru un concert, și a fost acuzat de posesie de droguri.

Agenții Administrației pentru securitatea transporturilor au găsit un recipient care conținea jumătate de gram de marijuana și au alertat poliția, care l-a arestat pe Khalifa.

În cele din urmă, Khalifa a pledat vinovat și a scăpat fără închisoare, cu o amendă de 500 de dolari.

Un artist de succes

Numele său de scenă este derivat din khalifa, un cuvânt arab care înseamnă „succesor”. Porecla sa în copilărie a fost „wizard” – „vrăjitorul”, care a fost scurtată la Wiz când Khalifa avea cincisprezece ani, scrie TheVogue.

VIDEO Filmări cu rapperul Wiz Khalifa în scene care arată cum este arestat de poliție, la Costinești, după ce și-a aprins un joint de marijuana pe scenă, la festivalul Beach, Please! Nu există o confirmare oficială a autorităților

Khalifa și-a lansat primul său mixtape oficial, Prince of the City: Welcome to Pistolvania, în 2005, iar un an mai târziu, în 2006, a lansat primul său album complet, intitulat Show and Prove.

Al doilea album, Deal or No Deal, a apărut în noiembrie 2009 și a urcat pe primul loc în topul iTunes hip hop și apoi în primele zece locuri în topul general al iTunes în săptămâna în care a fost lansat.

Single-ul „Black and Yellow”, un omagiu adus orașului Pittsburgh, a ajuns în vârful topului Billboard Hot 100 și a primit două nominalizări la premiile Grammy. Albumul care a urmat, Rolling Papers (2011), a avut de asemenea parte de succes comercial și a ajuns pe locul doi în Billboard 200.

Au urmat noi albume și nominalizări la Premiile Grammy. Single-ul său din 2015, „See You Again”, lansat pentru coloana sonoră a filmului Furious 7, în semn de omagiu pentru regretatul actor Paul Walker, a stat în topul Billboard Hot 100 timp de 12 săptămâni consecutiv, a obținut trei nominalizări la Premiile Grammy și rămâne cea mai de succes piesă a lui Thomaz.

O copilărie complicată

În timpul copilăriei, Khalifa s-a mutat între Pittsburgh și Carolina de Sud, Georgia, Oklahoma, Germania, Japonia și Anglia, pe măsură ce părinții săi erau repartizați la diferite posturi.

În octombrie 1990, Wiz a fost despărțit de mama sa, care l-a lăsat în grija surorii sale, în timp ce ea servea în Operațiunea Desert Storm.

În timpul călătoriilor sale, Khalifa a spus că a fost forțat să se maturizeze mai repede decât colegii săi.

S-a confruntat constant cu noi medii, noi școli și noi grupuri de prieteni și i-a fost greu să se atașeze de cineva. Totuși, a spus el, această viață nomadă i-a oferit oportunitatea de a-și lărgi orizontul și i-a oferit multe experiențe din care să se inspire.

A început să perceapă lumea altfel decât majoritatea copiilor și își nota în fiecare zi gândurile, care aveau să devină baza viitoarelor sale înregistrări.

Până la vârsta de 14 ani, cu câteva melodii la activ, Wiz atrăgea deja comparații cu nume celebre, mulțumită vocii sale impunătoare și a jocurilor de cuvinte ingenioase.

Deși a fost influențat de artiști precum Jay-Z, Camron și Notorious B.I.G., Wiz era hotărât să își creeze propria identitate.