Cine este bărbatul reținut pentru uciderea doctoriței din Brăila. A fost eliberat condiționat recent și și-a schimbat de două ori numele de familie

Maricel Mihai, bărbatul de 39 de ani acuzat de uciderea medicului stomatolog Marina Gavril din Brăila, avea un lung istoric infracțional în Germania și Franța fiind eliberat condiționat în 24 martie. În cazierul său se regăsesc, printre altele, fapte de furt prin folosirea violenței și uz de armă, potrivit publicației locale DeBrăila.

De-a lungul vieții el și-a schimbat de două ori numele de familie, fiind cunoscut înainte ca Măcelaru sau Stănescu.

Procurorii nu au descoperit momentan motivul din spatele crimei, dar spun că bărbatul și-a premeditat fapta.

„Probele biologice au fost definitorii. Este o crimă cu premeditare dar, acum, nu pot spune că a avut un mobil anume pentru că el nu a declarat nimic și nici nu avem probe în sensul acesta. Și-a pregătit fapta. Încă nu știm mobilul”, a declarat procurorul Ionel Gîlcă imediat după ce a emis mandatul de reținere.

Întrebat dacă poate fi un omor la comandă, procurorul a precizat că „ia în calcul și ipoteza aceasta, dar nu a probat-o”.

Filmul crimei

Potrivit cronologiei prezentate de DeBrăila, pe 16 iulie, Maricel Mihai s-a dus inițial în Galați, de unde a luat un taxi și a revenit în Brăila, însă a pornit spre cabinetul medical abia după ce și-a schimbat hainele pe care le-a purtat atunci când a plecat din orașul vecin.

La ora 16:15, Maricel Mihai, cu alte haine față de cele din taxi, a deschis ușa cabinetului doctoriței, a intrat și a ieșit fulgerător, preț de două-trei secunde. După aproximativ două minute, s-a întors și a intrat din nou.

Bărbatul a stat 33 de secunde în interior, timp în care a ucis-o pe Marina Gavril cu trei lovituri de cuțit. Arma crimei încă nu a fost găsită și nici telefonul femeii. Despre bani sau alte bunuri de valoare încă nu se poate vorbi pentru că nu există date clare cu privire la ce exista în cabinet înainte de omor, scrie publicația locală.

După ce a părăsit locul faptei, Maricel Mihai s-a schimbat din nou de haine – undeva în zona Gării CFR, pe cele purtate în timpul crimei aruncându-le într-un tomberon. Acolo au și fost găsite de anchetatori, inclusiv încălțămintea.

Femeia a încercat să se lupte cu atacatorul

Femeia, medic stomatolog în municipiul Brăila, a fost găsită moartă, marţi seară, în cabinetul său, după ce a fost lovită de mai multe ori cu un cuțit.

„La data de 16 iulie a.c., în jurul orei 21:25, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul, că pe strada General Eremia Grigorescu din municipiu, o femeie ce prezintă urme de violenţă a fost găsită decedată, într-un cabinet stomatologic”, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila.

Cauza morții este reprezentată de leziunile de la nivelul gâtului, însă medicul Marina Gavril a suferit leziuni și la mâini, semn că a încercat să opună rezistență agresiunii, însă rănile suferite s-au soldat cu o hemoragie masivă, ce i-a fost fatală.

Foto: Dreamstime.com