Lituania semnează un memorandum cu Rheinmetall pentru producția de pulberi și muniție de artilerie
Lituania a semnat marți un memorandum cu compania Rheinmetall pentru producția de pulberi militare în țara baltică, a anunțat compania, potrivit Reuters. Rheinmetall a lansat în Lituania și construcția unei fabrici de muniție de artilerie de calibru 155 mm, în valoare de 300 de milioane de euro, programată să devină operațională în a doua jumătate a anului 2026.
