Apple îmbunătățește funcția Siri prin Inteligența Artificială. Când va fi disponibilă noua actualizare

  • Apple Intelligence va fi disponibilă pe iPhone și iPad, împreună cu iPhone 16 și iOS 18.
  • Apple Watch SE va avea o carcasă din plastic rigid pentru a reduce costurile de producție.
  • Siri va primi o versiune îmbunătățită cu funcții A.I.

Siri va primi o versiune îmbunătățită cu funcții de Inteligență Artificială în 2025, conform unui raport Bloomberg. Deși unele îmbunătățiri ale asistenței Siri vor fi lansate în acest an, cea mai mare actualizare a capabilităților A.I. va fi disponibilă abia în 2025.

Ce știm de noua versiune de la Apple?

Compania a anunțat o versiune mai inteligentă a lui Siri, îmbunătățită cu A.I., la WWDC din iunie, dar utilizatorii nu o vor primi pe dispozitive, până în 2025. Testarea beta pentru dezvoltatori va începe în ianuarie 2025, iar lansarea oficială este așteptată în primăvara aceluiași an. Marile upgrade-uri A.I. la Siri includ recunoașterea erorilor la jumătatea comenzii, amintirea conversațiilor anterioare și rezumarea întâlnirilor. Așa, poate vine și în Europa în condițiile meciului de ping pong al Apple cu UE.

În această toamnă, doar în SUA, compania va lansa Apple Intelligence, un set mai larg de caracteristici A.I. pentru iPhone și iPad, împreună cu iPhone 16 și iOS 18. Una dintre caracteristicile A.I. care vine la Siri este integrarea cu asistentul inteligent al OpenAI, ChatGPT. Pe lângă îmbunătățirile aduse lui Siri, compania are planuri și pentru Apple Watch, inclusiv creșterea dimensiunii afișajelor pe noile modele. De asemenea, compania intenționează să actualizeze Apple Watch SE, înlocuind carcasa de aluminiu cu plastic rigid pentru a reduce costurile de producție. Acest lucru amintește de lansarea iPhone 5c, care avea o carcasă policarbonată în loc de aluminiu.

The post Apple îmbunătățește funcția Siri prin Inteligența Artificială. Când va fi disponibilă noua actualizare appeared first on Aleph News.