Video. Incendiu la un spital din Iași. Planul Roșu a fost activat, peste 60 de pacienți evacuați
Un incendiu a izbucnit, miercuri, la un spital din Iași, fiind declanșată o amplă intervenție a pompierilor. Zeci de pacienți și medici au fost evacuați, iarautoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.
Incendiu la un spital din Iași. Zeci de pacienți au fost evacuați
Panică la Spitalul CFR Pașcaniîn urma producerii unui incendiu la mansarda unității medicale. Pompierii au fost alertați printr-un apel la 112, în jurul orei 14, în legătură cu acest eveniment. Ajunși la fața locului, salvatorii au constatat că focul se manifesta la un cabinet medical individual situat la mansarda spitalului.
Încăperea avea destinația de arhivă, fiind afectată o suprafață de circa 40 de metri pătrați, potrivit reprezentanților ISU Iași. În zona respectivă au fost mobilizate trei autospeciale de atingere cu apă și spumă, o autoscară și un echipaj al SAJ.
Având în vedere amploarea incendiului care se manifesta cu degajări mari de fum, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție. De asemenea, forțele de intervenție au fost suplimentate.
„Ajunși la fața locului, salvatorii au constatat că incendiul se manifesta la nivelul mansardei, într-o încăpere care avea destinația de arhivă, pe o suprafață de 40 mp, existând și degajări mari de fum.
La ora 14:15 a fost activat Planul Roșu de Intervenție, iar resursele au fost suplimentate cu 1 autospecială de stingere, 2 autospeciale pentru transport victime multiple și 1 ambulanță SMURD”, au informat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Bolnavii au fost relocați într-o altă clădire a unității medicale
Peste 70 de persoane au fost evacuate din clădire, dintre care 62 de pacienți și 17 angajați. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, dar bolnavii au fost relocați într-o altă clădire a spitalului, din cauza întreruperii curentului electric.
După aproape o oră, focul a fost stins de pompieri, iar Planul Roșu a fost dezactivat. Până la această oră, circumstanțele în care a izbucnit incendiul nu sunt clare, fiind o anchetă în desfășurare pentru a stabili cauzele acestui eveniment.