„Nimic nu te mai surprinde”. Turiști filmați în șlapi și pantaloni scurți, pe Zugspitze, cel mai înalt vârf din Germania | VIDEO

Ghidul montan austriac Christian Hessing nu poate să creadă ce vede pe Zugspitze (2.962 m), punctul de maximă altitudine din Germania. Un tânăr urcă muntele în șlapi, alții sunt în adidași și pantaloni scurți, relatează Focus și Rosenheim 24.

Muntele Zugspitze, parte a lanțului Wetterstein, este situat la granița dintre Germania și Austria, la sud de Garmisch-Partenkirchen, în Bavaria. Vârful Zugspitze (2.962 m) este cel mai înalt din Germania.

În fiecare an, peste o jumătate de milion de oameni urcă la stația montană Zugspitze, iar mulți continuă ascensiunea până la cel mai înalt punct.

Dar în cursa pentru un selfie perfect lipsește adesea echipamentul adecvat. Mulți turiști încearcă să escaladeze muntele cu încălțăminte nepotrivită.

În videoclipul postat de ghidul montan Christian Hessing despre „sentimentul necugetat al aventurii” apar trei turiști, două femei și un bărbat, în haine de zi.

Ba, mai mult, bărbatul e în șlapi. Femeile sunt încălțate cu adidași și au pantaloni scurți. La momentul redactorii acestei știri, pe Zugspitze sunt 9 grade Celsius.

View this post on Instagram

A post shared by Christian Hessing (@mountainguide4you)

Stefan Winter, șeful Clubului Alpin German (DAV): „Acesta este un pericol pentru viață. Urcarea de la platoul Zugspitze la Summit Cross durează cinci minute, dar necesită multă experiență și echipament potrivit. Mai presus de toate, pantofii robuști sunt esențiali, deoarece drumul poate fi alunecos și periculos. Pentru ei, ar fi putut fi ultimul pas. Bine că nu s-a întâmplat ceva rău”.