Sondaj. 44% dintre ucraineni cred că trebuie negociată pacea cu Rusia, însă majoritatea nu sunt de acord cu termenii lui Putin

Aproape jumătate (49%) dintre locuitorii din centrul Ucrainei ar accepta începerea negocierilor oficiale de pace cu Rusia, în timp ce doar 35 % dintre oamenii din vestul țării măcinate de război sunt pregătiți pentru acest lucru, informează Ukrainska Pravda, citată de News.ro.

Potrivit unui sondaj comandat de ZN.UA, 44% dintre ucraineni cred că a sosit momentul pentru discuţii oficiale de pace între Kiev şi Moscova, în timp ce 35% sunt convinşi că nu este cazul. În acelaşi timp, potrivit sondajului, marea majoritate a respondenţilor nu sunt de acord cu termenii liderului rus Vladimir Putin.

„Şi acum este important să reţineţi că nu vestul este cel mai reticent la negocieri, ci estul, care este atacat zilnic. Doar 33% dintre locuitorii din estul Ucrainei ar accepta negocieri şi aproape la fel de mulţi (34%) sunt împotriva acestora. Şi aproape tot la fel de mulţi (32%) sunt indecişi", scrie ZN.UA.

Publicaţia scrie însă că proporţia din sudul Ucrainei este revelatoare. 60% dintre locuitorii din sud cred că a venit timpul negocierilor oficiale cu Rusia, ceea ce este cu aproape 16% mai mare decât media pentru Ucraina.

În acelaşi timp, majoritatea ucrainenilor consideră că nu trebuie să fie de acord cu condiţiile prezentate de Vladimir Putin în ajunul summitului pentru pace.

În special, 83% dintre respondenţi nu sunt de acord cu retragerea trupelor ucrainene de pe teritoriul regiunilor Doneţk, Luhansk, Herson şi Zaporojie în limitele lor administrative, iar 84% dintre respondenţi sunt împotriva cedării acestor regiuni către statul agresor.

De asemenea, 77% dintre ucraineni nu sunt de acord ca toate sancţiunile occidentale împotriva Rusiei să fie ridicate.

În ceea ce priveşte ideea ca statutul Ucrainei de ţară neutră, nealiniată şi nenucleară să fie înscris în Constituţia Ucrainei, 58% dintre repondenți s-au declarat împotrivă şi doar 22% au fost de acord.

Sondajul a fost realizat de Centrul Razumkov în perioada 20-28 iunie, la comanda site-ului ZN.UA.

FOTO: Hepta