Parma a reacționat după ce Mircea Lucescu i-a băgat în ședință pe Dennis Man și Valentin Mihăilă! Mesaj în română transmis de italieni

Parma Calcio este aproape de îndeplinirea obiectivului sub comanda lui Cristi Chivu. După remiza de la Lazio, gruparea pregătită de tehnicianul român are șapte puncte peste primul loc retrogradabil, ocupat de Venezia.

Mircea Lucescu, surpriză în cantonamentul Parmei

Parma înfruntă Como peste doar câteva zile, în etapa cu numărul 35 din Serie A, iar echipa antrenată de Cristi Chivu este concentrată pe îndeplinirea obiectivului. Cu un singur eșec de la sosirea antrenorului român, „cruciații” au mari șanse de a rămâne în Serie A.

Dennis Man și Valentin Mihăilă nu traversează o perioadă grozavă. Prestațiile lui Man nu au fost dintre cele mai apreciate în ultimul timp, mai ales după ce internaționalul româna ratat o mare ocazie în prelungirile partidei de pe Stadio Olimpico.

De partea cealaltă, Valentin Mihăilă a fost accidentat și a absentat de la jocurile echipei naționale, care a debutat în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026, cu Bosnia și San Marino.

Având în vedere faptul că se apropie meciurile cu Austria și Cipru, Mircea Lucescu și-a făcut apariția în cantonamentul echipei lui Cristi Chivu, acolo unde a avut o discuție cu cei doi fotbaliști români.

„Un oaspete binevenit la Mutti Training Center: selecționerul echipei naționale a României, Mircea Lucescu”, au scris cei de la Parma pe contul oficial de Instagram al clubului.

Mircea Lucescu, vizită de lucru în cantonamentul celor de la Parma
Mircea Lucescu, vizită de lucru în cantonamentul celor de la Parma FOTO: Captură Instagram Parma

Pleacă Chivu de la Parma?

Deși este la doar prima aventură pe banca unei echipe de seniori, Cristi Chivu are deja oferte după ce a scos-o pe Parma Calcio din zona roșie a clasamentului din Serie A. Antrenorul român este deja urmărit de una dintre fostele sale echipe.

Potrivit presei din Italia, AS Roma ia în calcul să îl numească antrenor principal pe Cristi Chivu, având în vedere faptul că actualul tehnician, Claudio Ranieri, se va retrage din fotbal la finalul sezonului.

  • 3,10 este cota MAXBET pentru pronosticul ”1 solist” la meciul dintre Parma și Como