A patra operație în zece luni! Infern pentru fotbalistul de națională, distrus de sistemul medical din România
Coșmarul lui Valentin Țicu este în derulare, dar luminița de capătul tunelului se întrevede. După ce a fost distrus de sistemul medical românesc, fotbalistul Petrolului s-a operat din nou, de data aceasta în Italia.
S-a infectat cu stafilococul auriu în România
Este a patra operație suferită de fotbalistul de 24 de ani, care și-a rupt ligamentele încrucișate în etapa a II-a a campionatului trecut. Țicu s-a operat în România, dar atunci când se pregătea de revenire a avut parte de un șoc.
El a aflat că este infectat cu stafilococul auriu, pe care l-a luat dintr-un spital de stat. Întrucât firele nu erau asimilate de organism, fotbalistul a fost redeschis de medicul Radu Paraschiv, la Spitalul Bagdasar – Arseni.
Această a doua intervenție a stat la baza infecției contactate. De atunci a început coșmarul său. Țicu a ajuns în Italia, prin intermediul lui Mutu, acolo unde s-a descoperit infecția. A fost curățat, printr-o altă intervenție chirugicală, iar apoi a urmat un tratament îndelungat cu antibiotice.
Revine la anul, când îi expiră contractul cu Petrolul
Astăzi, el practic a luat-o de la capăt. Adică a fost operat de ligament încrucișate. A patra intervenție chirugicală. Și speră el, ultima. Perioada de recuperare variază între opt și zece luni, dar poate fi și mai lungă.
“Niciodată nu mi-am imaginat că drumul meu va arăta așa, dar nu am renunțat. Au fost zile în care nu mai vedeam nicio ieșire. Am luptat cu orice aveam, răbdare, lacrimi, cu dinții strânși și sunt tot aici mai prezent și dornic ca niciodată. Cu aceastăocazie vreau să mulțumesc tuturor care încă cred în mine! Luptă!”, a fost mesajul fotbalistului după operație.
Cel mai probabil, acesta va reveni pe teren anul viitor, când va avea mai bine de un an și jumătate de inactivitate. Conducerea Petrolului și-a manifestat sprijinul pentru Țicu. Vali este un produs 100% al clubului, jucând deja de opt ani la echipa mare. El și-a prelungit în 2023 angajamentul cu ploieștenii până în iunie 2026.
A debutat la seniori la 17 ani
Țicu este fost internațional de tineret, participant cu echipa națională la turneul final al Campionatului European din 2023. Fotbalistul a fost convocat o dată și la prima reprezentativă, în mandatul lui Edi Iordănescu.
Valentin Țicu a debutat la Petrolul în 2018. El a adunat 162 de meciuri și a marcat opt goluri pentru ploieșteni. Cota lui de piață a scăzut la 500.000 de euro din cauza faptului că are aproape un an de inactivitate.