O nouă metodă de înşelăciune face victime printre şoferii de taxi și ridesharing. Cum a rămas un tânăr fără 6000 de lei, după ce a primit o comandă

O nouă metodă de înşelăciune face victime printre şoferii de taxi, cei de la companiile specializate în ridesharing precum şi livratorii de alimente. La scurt timp după ce primesc comenzile, aşa-zişii clienţi, pretinzând că sunt bolnavi, sau au copii în îngrijire, îi contactează şi le cer să încarce cartele SIM, ori să depună diverse sume la bancomat, cu promisiunea că vor primi înapoi banii şi un comision. Ulterior, cei care au plasat comenzile nun le mai răspund la telefon. Săptămâna aceasta, şoferul unei firme de ridesharing din Suceava a fost înşelat cu 6000 de lei, potrivit News.ro.