Elena Lasconi, despre războiul din interiorul partidului: “Trădările nu sunt uşoare. Am antrenamentul de a mă ridica în picioare şi de a continua lupta”
Când miza este cea mai înaltă funcţie în stat, se pariază pe toţi aşii din mânecă – trădări, jocuri de culise, strategii şi calcule. Românii din întreaga lume sunt așteptați la vot săptămâna viitoare. Campania Observator “Alege BINE pentru TINE. TU ești LIDERUL” îi aduce pe candidații la funcția de președinție faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu. Invitatul din această seară – Elena Lasconi – a răspuns la întrebări relevante despre principalele măsuri pe care le-ar lua în calitate de preşedinte şi a împărtăşit detalii despre parcursul său profesional şi personal.