”N-am întâlnit în viața mea așa ceva!” Ce a pățit în București un mare campion al României, după revenirea din SUA
Un fotbalist legendar al României, campion cu Steaua în două rânduri, a revenit definitiv în România după mai mulți ani petrecuți departe de casă, în SUA, acolo unde a încercat să-și facă o viață pentru el și familia sa. Din păcate, realitatea pe care a găsit-o în țară l-a șocat. Ce a pățit acesta chiar în București.
Ce a pățit un fotbalist de legendă al României, campion cu Steaua, care s-a întors definitiv în țară din SUA
Ioan ”Liță” Dumitru, 76 de ani, devenea în urmă cu șapte ani rezident permanent în Statele Unite ale Americii. Pe atunci, fostul mare fotbalist român avea planuri mărețe. Spunea că și își dorește să deschidă acolo o academie de fotbal. Planurile nu i-au iești tocmai așa cum a visat. În ultimii doi ani a revenit temporar în România. Chiar a antrenat pe Concordia Chiajna, în liga secundă.
Între timp, legendarul sportiv s-a răzgândit. Nu a mai vrut în SUA și s-a mutat definitiv în România. A tras o concluzie simplă despre viața peste ocean:”În America, dacă te duci, trebuie să te duci până în 50 de ani. Dacă te duci la peste 50 de ani, cum m-am dus eu, la 68… m-am dus degeaba”, afirmă acesta, conform gsp.
Revenirea ”acasă” nu l-a entuziasmat la maxim pe Liță Dumitru. Acesta e sincer și spune că Bucureștiul de azi este mult mai aglomerat decât cel pe care l-a lăsat în urmă cu aproape un deceniu. În acest sens, legendarul fost campion a dezvăluit un episod șocant pe care l-a trăit. ”Unde mi-am cumpărat un apartament cu două camere, mi-am luat și un loc de parcare. Și pe locul de parcare a fost montat un blocator. Și a greșit cel care l-a pus, a greșit numărul locului de parcare. Așa că am parcat pe locul altcuiva.
Și tipul ăla, care era pe bună dreptate supărat, când a văzut că am parcat pe locul lui… N-am întâlnit în viața mea pe cineva să înjure așa în față, la doi metri, să mă înjure și să mă… m-a făcut praf! Așa și în circulație, te înjură… A înnebunit lumea, pe cuvântul meu de onoare! Te așteaptă la prima chestie, să-ți dea în cap”, spune Dumitru.
Cum e viața în România în comparație cu cea din SUA
Același Liță Dumitru face apoi comparații între viața din țară și cea din America. Spune că acolo era mult respect între oameni, deși nu se cunoșteau. ”Mergeai pe stradă și te saluta lumea chiar dacă nu te cunoștea. Eram în același oraș și ne salutam între noi”, mai spune, pentru sursa citată, fostul fotbalist.
Pus să compare cele două țări și din perspectiva costului vieții, Liță Dumitru a spus că: ”Aici (n.r. în România)! Pe cuvântul meu de onoare! Aici e mai scumpă. Să poți să mănânci, imediat ajungi la 20 de dolari. Adică 100 de lei. Să ai de fiecare dată 100 de lei să ieși, să dai pe mâncare… Și benzina e scumpă”.
Cât de mare a fost Liță Dumitru în fotbalul românesc
Liță Dumitru a fost unul dintre cei mai buni jucători dați vreodată de fotbalul românesc. A jucat pentru Rapid, Steaua, Poli Timişoara, CFR Timişoara şi Universitatea Craiova. De asemenea, el a obţinut două titluri de campion, ambele cu Steaua, şi a făcut parte din lotul deplasat de Angelo Niculescu la Cupa Mondială din 1970. Aici, a jucat toate cele trei meciuri din grupă, cu Anglia, Cehoslovacia şi Brazilia.
A pus ghetele în cui în 1988, după peste 400 de meciuri şi 64 de goluri în prima ligă şi 57 de selecţii şi 12 reuşite la naţională. A devenit antrenor, apoi a luat drumul Statelor Unite ale Americii. Acesta a fost desemnat de două ori ”Fotbalistul anului” în România.
