Ministrul Economiei critică lărgirea plajei de la Mamaia: Sper ca Apele Române să intervina

Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat marţi, 16 iulie, că celebra stațiune Mamaia nu mai are nisipul pe care și-l amintește din copilărie și nici intrarea lină în mare și că Apele Române trebuie să rezolve situația.

„Din păcate, Mamaia nu mai are peste tot acelaşi nicip pe care mi-l aduceam aminte şi acea intrare foarte fină şi lină, în mare, astfel încât, copil fiind părinţii nu aveau nicio grijă că o să mă pierd. Dacă mergem spre Doi Papuci, cred că îi spune, care e plaja dinspre Constanţa, nisipul este fin, dacă mergem în partea cealală, nu mai este aşa de fin”, a spus Radu Oprea la Prima News, citat de news.ro.

El a adăugat că a vobit cu șefii de la Apele Române şi cu operatorii din turism şi susține că există soluţii tehnologice care ar putea să îmbunătăţească calitatea plajei, în sensul de a măcina nisipul şi a deveni fin.

„Înainte, când aveam procesul de îngheţ şi iarna, iarnă, lucrurile se petreceau pe cale naturală. Din ce am înţeles la specialişti, trebuie să se intervină cu astfel de utilaje. Eu sper ca Apele Române să se doteze cu astfel de utilaje şi să facă această chestiune”, a adăugat el.

Lărgirea plajelor de pe litoralul românesc este un proiect amplu, demarat încă din 2014, autoritățile susținând că fac acest lucru pentru combaterea eroziunii costiere și că principalul beneficiu este că va fi mai mult spațiu pentru turiști.

Proiectul, care a implicat lucrări de dragaj și depunere de nisip, a fost însă criticat constant în ultimii 10 ani pentru că nisipul este mai grosier și mai puțin plăcut, dar și pentru că intrarea în apă se face abrupt, ceea ce poate crea dificultăți și pericole inclusiv pentru copii.