Mikel Arteta, discurs de campion după Arsenal – PSG 0-1: ”Uneori trebuie să recunoști talentul individual”. Ce a spus Luis Enrique
Mikel Arteta a recunoscut că formația sa a fost nevoită să sufere în prima parte a partidei Arsenal – PSG 0-1, a amintit și de ocaziile ratate și a menționat că la acest nivel totul se joacă la mici detalii.
Mikel Arteta, reacție fantastică după Arsenal – PSG 0-1
Imediat după încheierea întâlnirii din prima manșă a semifinalelor Champions League, antrenorul lui Arsenal, Mikel Arteta, a ținut să-i laude pe mijlocașii Declan Rice și Miker Merino pentru jocul pe care l-au făcut.
”Suntem dezamăgiți de rezultat. Am investit foarte mult în acest meci. Ne-am chinuit în primele 10-15 minute să ne impunem ritmul și să dominăm. Suntem dezamăgiți că nu am obținut măcar un egal. Ăsta e mereu riscul, trebuie să le dăm credit.
Au ieșit dintr-o situație dificilă. Aveam șapte jucători în spatele mingii și ei au fost letali. Uneori trebuie pur și simplu să recunoști talentul individual. A fost un timing perfect, decizii la limită, ofsaid la milimetru. Acțiunea lui Martinelli unu la unu, a mai făcut asta. Trossard, tot unu la unu, și Donnarumma apără.
Totul ține de detalii, de nivelul competiției. Cred că Declan Rice și Mikel Merino au fost uriași. Oferă opțiuni și sunt o amenințare diferită. Ne oferă flexibilitate să schimbăm jocul. Este pauză și avem o șansă mare să ajungem în finală”, a declarat Arteta, conform BBC.
Luis Enrique încântat că echipa sa are foame de victorie
De partea cealaltă, Luis Enrique speră că accidentarea lui Ousmane Dembele, singurul marcator de pe Emirates, să nu fie gravă și acesta să poată juca săptămâna viitoare în returul de pe Parc des Princes.
”Cred că am trăit o semifinală plină de emoție. Un stadion care vibra. A fost un gol foarte asemănător cu cel de pe Anfield. Am demonstrat personalitate. Golul acela ne-a oferit multă încredere și liniște.
A fost unul dintre exemplele noastre despre cum încercăm să jucăm. Echipa continuă să arate că are foame de victorie și dorință. Este un rezultat grozav, mai rămâne un meci retur și un gol poate veni dintr-o neatenție. Returul va fi palpitant.
A simțit un ușor disconfort (n.r. – Dembele). Nu știm cât de grav este până nu se fac investigații. Pentru retur vom încerca să fie apt. Unul dintre lucrurile despre care am vorbit la Paris e că suntem o echipă adevărată, iar dacă Ousmane nu poate juca, va intra altcineva care e pregătit, are calitate și e gata să joace
Suntem la un pas de finală. Sunt jurnaliști care pun întrebări pozitive. Nu vreau nimic negativ în jurul echipei mele. Nu aduce nimic bun. Nu suntem o echipă perfectă și nu vom fi niciodată. Suntem, însă, o echipă care transmite ambiție, muncă, ambiție din nou și profesionalism.
Există o conexiune cu suporterii. Este minunat să le oferim o victorie ca cea de azi. Portarii pentru asta sunt. Donnarumma este un număr unu. Asta înseamnă să fii o echipă: să valorifici calitățile fiecăruia”, a spus Luis Enrique.
2.45 este cota oferită de Superbet pentru „1 pauză/1 final” la meciul Barcelona – Inter Milano