Execuție în stil mafiot la Lisabona. Doi bărbați și o femeie au fost uciși în plină zi
Scene îngrozitoare în plină zi la Lisabona. Trei bărbați au omorât doi bărbați și o femeie într-o zonă săracă a capitalei portugheze, notează Reuters.
Ucigașii nu au fost identificați până la această oră. După ce i-au executat pe cei trei, bărbații au fugit de la locul faptei pe jos, se arată în raportul poliției. Evenimentul a șocat comunitatea portugheză, aceste scene având loc foarte rar.
Portugalia ocupă locul 7 în topul celor mai paşnice ţări din lume, conform Global Peace Index. Cu toate acestea, criminalitatea a crescut în ultimii ani, iar infracțiunile s-au mărit cu 5,6% în 2023 față de 2022.
„Pot confirma că trei persoane au fost împuşcate şi ucise, iar suspecţii, trei bărbaţi, au fugit”, a declarat o sursă din poliţie pentru Reuters. Aceasta a adăugat că, momentan, poliția nu deține prea multe indicii și nu poate ști care este motivul crimelor.