Atac în Magdeburg la târgul de Crăciun. Cel puțin 2 morți și 68 de răniți, după ce o mașină a intrat în mulțime, fără să oprească 400 de metri

Atac în Magdeburg, la târgul de Crăciun. Un șofer a intrat cu mașina într-un grup de oameni la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Automobilul, un BMW negru, închiriat cu puțin timp înainte de atac, a spulberat totul în calea sa pe o distanță de 400 de metri, potrivit Bild. Autoritățile locale au anunțat oficial un bilanț provizoriu de cel puțin 2 morți și 68 de răniți, dintre care 15 în stare gravă. Autorul atacului este un medic de 50 de ani din Arabia Saudită, care ar fi acționat singur.