Sportiva celebră care a anunțat că e însărcinată! Ce se întâmplă cu întreaga sa carieră din tenis
Ons Jabeur a anunțat publicul că este însărcinată. Menționăm faptul că sportiva în vârstă de 31 de ani este și fost număr 2 mondial și a bifat reușite de-a dreptul impresionante în cariera sa.
De ce a luat Ons Jabeur o pauză din tenis
Sportiva a decis însă să ia o pauză anul acesta. Mai exact, la mijlocul verii, tripla finalistă de Grand Slam anunța că nu va mai putea fi văzută pe teren, având în vedere că se confrunta cu probleme fizice, dar și mentale.
Aceasta a spus că nu se va retrage din tenis și că doar va avea nevoie de puțin timp pentru ea. Și iată că mulți se așteptau în curând la o revenire spectaculoasă. Chiar săptămâna trecută Ons Jabeur a fost prezentă în Riad, Arabia Saudită, la Turneul Campioanelor.
Iar cu această ocazie, sportiva explicat cum au trecut ultimele luni. Totodată, ea mai dezvăluia și faptul că cel mai probabil când o să revină pe teren, va fi mult mai fericită decât până acum.
„Încrederea încă este acolo, dar ceea ce s-a schimbat este că nu voi mai pune presiune pe mine. Voi fi acolo, voi încerca, voi fi mai fericită pe teren, iar dacă voi reuși, voi ști că am încercat totul. (…) Iar dacă nu se va întâmpla, înseamnă că așa era scris să se întâmple”,a declarat tenismena în vârstă de 31 de ani.
Sportiva a confirmat faptul că e însărcinată
Și iată că între timp, lucrurile s-au schimbat din nou. Mai exact, Ons Jabeur a anunțat că își prelungește pauza. De această dată însă nu a fost vorba despre probleme, ci din contră, despre niște vești bune.
Într-o postare pe contul personal de socializare, fostul număr 2 WTA a confirmat faptul că este însărcinată. Aceasta urmează să aducă pe lume un băiețel în luna aprilie 2026.
„Am luat o mică pauză pentru a mă reseta și pentru a-mi reîncărca bateriile. Se pare că am plănuit cea mai drăguță revenire din toate timpurile. Terenul va trebui să mai aștepte pentru că, în curând, îi vom spune bun venit celui mai micuț coechipier.
Un băiețel se va alătura echipei în aprilie”, se arată în postarea lui Jabeur de pe Instagram. Totodată, aceasta a postat și un video cu ea și soțul ei Karim Kamoun. Cei doi sunt căsătoriți din 2015.
Vezi această postare pe Instagram
O postare distribuită de Ons Jabeur أنس جابر (@onsjabeur)
Val de reacții după anunțul sportivei
Evident, postarea făcută de Ons Jabeur nu a trecut neobservată. Videoclipul a adunat o mulțime de aprecieri, dar și reacții. Nu puțini sunt cei care s-au bucurat pentru celebra sportivă.
De altfel nume celebre din tenis inlcusiv Ana Bogdan, Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse au reacționat și au felicitat-o pe sportivă, care acum trăiește una dintre cele mai frumoase perioade ale sale.
La rândul ei, Daniela Hantuchova, cvadruplă câștigătoare de Grand Slam la dublu mixt, a postat un comentariu amuzant. „Felicitări și e o lună bună în care să te naști”, a scris fosta tenismenă, care este născută în luna aprilie.
