Sportiva care a ajuns să joace tenis la un turneu deși nici măcar nu cunoștea regulile. Cazul ei a generat mari controverse

Hajar Abdelkader, o egipteancă în vârstă de 21 de ani, este protagonista unui scandal fără precedent. Aceasta a apărut la turneul W35 din Nairobi, iar performanța sa a ajuns să fie intens discutată.

Ce s-ar fi întâmpla cu Hajar Abdelkader

Menționă faptul că sportiva a avut o evoluție modestă în cadrul turneului. Aceasta a avut-o ca adversară pe Lorena Schaedel, în vârstă de 24 de ani, 1026 WTA. Prestația lui Hajar Abdelkader avea să ridice însă suspiciuni cu privire la experiența competițională.

Iar o reacție în acest sens a venit și de la Federația de Tenis din Kenya. De menționat e faptul că meciul a fost unul complet neașteptat. Mai exact, în primul tur al turneului W35 Nairobi ITF, Lorena Schaedel s-a impus cu 6-0, 6-0 în fața lui Hajar Abdelkader.

Meciul a durat 38 de minute. Problema nu a fost asta și mai degrabă faptul că sportiva din Egipt a câștigat doar 3 puncte. Mai mult de atât, aceasta a comis și 20 de duble greșeli, lucru care a generat și mai multe controverse.

Ce suspiciuni au organizatorii

Având în vedere cele întâmplate pe teren, după analiza imaginilor de la partida din Kenya, zvonurile spun că Hajar Abdelkader ar fi fost în realitate la primul el meci de tenis din întreaga carieră.

Specialiștii din domeniul sportiv, dar și organizatorii au ajuns la concluzia că aceasta nu ar avea abilitățile necesare pentru a juca acest sport. Mai mult de atât, tânăra nu ar fi cunoscut nici măcar regulamentul.

În ceea ce privește reacția venită de la Federația Egipteană de Tenis (ETF), sursa citată a subliniat că nu are nicio legătură cu Abdelkader. Totodată, ETF a mai precizat că sportiva nu e înregistrată ca jucătoare în țara ei natală.

Federația Keniană de Tenis, despre cazul lui Hajar Abdelkader

Despre Hajar Abdelkader, Federația Egipteană de Tenis (ETF) mai scrie că nu există informații legate de un posibil trecut sportiv. Astfel, nu este clar dacă sportiva a mai participat sau nu la vreo altă competiție până acum.

O reacție a venit și de la Federația Keniană de Tenis. Sursa citată a încercat să explice cum a ajuns jucătoarea de 21 de ani să obțină un loc pe tabloul principal al turneului W35.

„Domnișoara Abdelkader a primit un wildcard pentru săptămâna a doua a evenimentului după ce a depus o cerere oficială și a zburat marți dimineață. Locul a devenit disponibil după o retragere de ultim moment a jucătoarei care primise inițial wildcard pentru tabloul principal, care a ales să joace în calificări.

În acel moment, domnișoara Abdelkader era singura jucătoare care ceruse un wildcard, iar decizia a fost luată pe baza informațiilor oferite și în interesul menținerii unui tablou complet și echilibrat care să susțină dezvoltarea tenisului în Africa”, a transmis Federația Keniană de Tenis.

Având în vedere cele întâmplate în cadrul turneului, oficialii africani au recunoscut că nu ar fi trebuit să îi acorde un wildcard lui Abdelkader. Totodată, sursa citată a mai adăugat și faptul că a contactat ambele jucătoare pentru a le oferi susținere.

„Uitându-ne în urmă, Tennis Kenya recunoaște că acest wildcard nu ar fi trebuit acordat. Federația a învățat din această experiență și se va asigura că un asemenea incident extrem de rar nu se va mai întâmpla niciodată”, a concluzionat Federația de Tenis din Kenya.