Situație fără precedent în istoria fotbalului! Motivul hilar pentru care un meci a fost întrerupt

Partida dintre Melbourne Victory și Newcastle Jets a fost una de-a dreptul spectaculoasă. Pe de-o parte, duelul din etapa cu numărul #25 a campionatului australian a oferit nu mai puțin de patru goluri, rezultatul final fiind 2-2, însă apogeul a fost atins spre finalul întâlnirii, atunci când o veritabilă „armată” de pescăruși și-a făcut apariția pe teren, ceea ce l-a făcut pe arbitrul de centru să întrerupă meciul pentru câteva minute bune.

Meci din campionatul Australiei, întrerupt din cauza unei „armate” de pescăruși!

Meciul dintre Melbourne Victory și Newcastle Jets a fost întrerupt chiar în primul minut suplimentar, iar motivul a fost unul nemaivăzut în lumea sportului-rege. Mai mulți pescăruși și-au făcut apariția pe teren, iar „centralul” a decis să pună partida pe „hold”. Acest eveniment a stârnit râsetele fanilor prezenți pe stadionul AAMI Park, întrucât fotbaliștii celor două echipe au încercat pentru câteva minute bune să alunge păsările, însă fără sorți de izbândă.

australia
Momentul în care „armata” de pescăruși și-a făcut apariția pe gazon // FOTO: X

În cele din urmă însă, pescărușii au părăsit stadionul de bună voie, iar ultimele minute ale meciului au putut fi reluate. Chiar și așa, imaginile respective au făcut înconjurul planetei, iar reacțiile din mediul online nu au întârziat să apară. Printre cele mai savuroase comentarii se numără următoarele: „Bine că n-au intrat cangurii”, „Trebuia să aruncați niște cartofi prăjiți ca să ii distrageți”, „Începând de astăzi, clubul Melbourne Victory va avea o nouă porecla – Pescărușii”.

Remiza de la Melbourne o menține pe Newcastle pe fotoliul de lider în Australia!

Partida de pe AAMI Park nu a fost una spectaculoasă doar datorită prezenței pescărușilor, ci și a spectacolului fotbalistic de pe teren. Ambele echipe au punctat de câte două ori, în urma unui joc pe contre care i-a făcut pe suporteri să trăiască meciul cu sufletul la gură. Charles Nduka a izbutit o „dublă” pentru gazde (31′, 34′), în timp ce golurile lui Newcastle Jets au fost semnate de Eli Adams (19′, 89′ – P).

În urma acestui rezultat, cei de la Newcastle Jets au acumulat 45 de puncte și rămân pe prima poziție în A-League, având un avans de patru lungimi față de Auckland City FC, campioana en-titre și actuala ocupantă a locului secund. De cealaltă parte, Melbourne Victory a ajuns la borna cu numărul 37, iar în acest moment, trupa pregătită de Arthur Diles se află pe 5 în clasament.