Scandal de proporții în una dintre cele mai puternice armate NATO. O unitate de elită e acuzată de nazism, abuzuri și violență

Într-o perioadă în care în Europa se vorbeşte intens de înarmare şi sporirea efectivelor militare, una dintre cele mai puternice armate de pe continent este zguduită de un scandal imens. Dezvăluiri despre practicile Regimentului 26 de Paraşutişti, unitate de elită a armatei germane, au înfuriat opinia publică şi au provocat un şoc printre şefii ministerului de la Berlin.

Scandalul riscă să afecteze programul de atragere în armată a tinerilor, lansat în această lună

Sunt investigate zeci de situaţii cu soldaţi care poartă uniforme naziste, consumă droguri, strigă insulte anti-evreieşti şi sunt acuzaţi de hărţuire sexuală. Experţii militari, citaţi de Frankfurter Allgemeine Zeitung, afirmă că scandalul nu numai că afectează reputația acestei unități de elită, dar are și un impact negativ asupra obiectivului Germaniei de a recruta personal înalt calificat și de a construi cea mai puternică armată convențională din Europa.

Conform unei anchete realizate de Financial Times, Parchetul Federal German investighează mai multe acuzații împotriva soldaților, iar ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, s-a declarat „profund șocat” de aceste dezvăluiri, numind un astfel de comportament „în contrast puternic cu valorile fundamentale ale Forțelor Armate Federale Germane”. Mai mult, ele aruncă o umbră asupra lansării din această lună a unui nou program care vizează atragerea în armată tinerilor, într-o nouă formă de serviciu militar voluntar.

Parașutiștii reprezintă o forță de elită în armata germană. Membrii lor sunt adesea coborâţi în spatele liniilor inamice și operează independent, demonstrând un grad ridicat de sacrificiu și chiar o dorință de a-și asuma riscuri. În prezent, Germania are două regimente de parașutiști: Regimentul 26 Parașutiști, cu sediul în orașul Zweibrücken din sud-vestul statului Renania-Palatinat, și Regimentul 31 Parașutiști din Seidol, Saxonia Inferioară. Regimentul 26 de parașutiști implicat în incident are aproximativ 1.700 de soldați și a fost desfășurat în țări precum Afganistan, Mali și Sudan și este însărcinat, între altele, cu operațiuni de evacuare din zonele de război.

Comandantul Regimentului a fost schimbat, acuzaţiile de abuzuri s-au înmulţit

Scandalul a izbucnit după ce un ziar local a primit o informație anonimă conform căreia unii soldați din regiment erau anchetați pentru efectuarea salutului nazist, filmarea în secret a unor camarazi, bărbați și femei, în timp ce făceau duș, consumul de droguri și purtarea de uniforme naziste. Armata germană a confirmat ulterior că a lansat discret o anchetă în această privință, după ce a primit o plângeri din partea mai multor femei soldat. Comandantul regimentului, colonelul Oliver Heinkel, a fost demis din funcție, iar un post local de radio a obținut discursul de rămas bun al lui Heinkel, în care acesta a negat orice legătură între schimbarea din funcţie și acuzații, declarând: „Am conștiința curată și cred cu tărie că adevărul și dreptatea vor triumfa în cele din urmă”.

Schimbarea comandantului nu a avut efectul scontat, ba dimpotrivă, scandalul s-a amplificat iar acuzaţiile s-au înmulţit. Săptămâna trecută, Frankfurter Allgemeine Zeitung a publicat o dură anchetă de investigație, citând persoane din interiorul armatei care au susținut că în cadrul unității exista un „grup de extremă dreapta, deschis antisemit” şi se foloseau termeni jignitori precum „porci evrei”. Femeile soldat nu erau doar hărțuite cu glume cu tentă sexuală și amenințări cu violul, ci „au fost supuse umilinței genitale de către camarazii bărbați”, scria publicaţia. Generalul Harald Gante, comandantul forţelor terestre ale Germaniei a declarat că a rămas „aproape fără cuvinte” când a aflat ce s-a întâmplat în Zwebrücken. „Atât incidentul în sine, cât și modul în care a fost gestionat m-au șocat”, a declarat el.

La rândul său, săptămânalul german Der Spiegel a publicat mai multe acuzaţii în urmă cu câteva zile, inclusiv aceea că un comandant de companie ar fi îndreptat un pistol încărcat spre fețele a doi soldați. De asemenea, un soldat ar fi fost lovit în mod repetat în zona genitală și la cap de către un instructor, necesitând în cele din urmă o intervenție chirurgicală.

Majoritatea cazurilor anchetate de Parchet implică droguri și folosirea de simboluri extremiste interzise

Un purtător de cuvânt al armatei germane a declarat pentru Financial Times că armata a lansat o anchetă privind un total de 55 de suspecți. Trei militari au fost deja eliberați din funcție, iar alți 19 se confruntă cu proceduri de eliberare din funcție. 16 cazuri au fost transferate Parchetului Federal pentru anchetă penală, majoritatea dintre ele fiind legate de infracțiuni legate de droguri, dar implică și discursuri instigatoare la ură și folosirea de simboluri extremiste interzise.

Totuşi, nu este prima dată când Forțele Armate Federale Germane se confruntă cu un astfel de scandal. În 2020, Ministerul Apărării din Germania a desființat o întreagă unitate de elită a forțelor speciale, invocând „un stil de conducere dăunător, care a generat și alimentat tendințe extremiste”. De asemenea, în 2022, un fost soldat a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru că a complotat asasinarea unui politician, dându-se drept refugiat sirian.