Roşca şi Epassy, probleme înainte de Rapid – Dinamo! Cine apără poarta “câinilor” în derby. Exclusiv

Dinamo are în față un meci extrem de important. „Câinii” joacă sâmbătă seară, de la 20:30, contra rivalei Rapid. Andrei Nicolescu a oferit ultimele detalii despre echipa sa înaintea marelui derby.

Andrei Nicolescu a vorbit despre situațiile celor doi portari de la Dinamo, David Epassy și Alexandru Roșca

Dinamo vine după o serie foarte bună de rezultate și are moralul ridicat înaintea derby-ului cu Rapid. Totuși, meciul cu Unirea Slobozia din etapa precedentă a însemnat anumite „daune” pentru echipa bucureșteană.

Mai exact, FANATIK a aflat că Devis Epassy fusese scos din lot din cauza unei răceli. Alexandru Roșca a intrat în poartă, însă și acesta s-a lovit destul de serios în timpul meciului. Andrei Nicolescu a anunțat că ambii portari sunt bine acum, iar în lot se află 3 jucători la limita suspendării pentru jocul următor, cu FC Argeș.

„Epassy și-a revenit, Roșca a făcut acea investigație. Din fericire nu e o lovitură care să-i fi afectat ligamentul sau osul, deci e doar o lovitură oarbă, o lovitură puternică, dar nu are probleme. În rest, suntem ok. Suntem cu 3 jucători la limita cartonașelor, dar pentru acest meci nu avem niciun suspendat”, a spus Andrei Nicolescu.

Cum a trăit Zeljko Kopic perioada premergătoare derby-ului Rapid – Dinamo

Derby-urile reprezintă ceva deosebit nu doar pentru jucători, ci și pentru antrenori. Andrei Nicolescu a vorbit despre starea din ultimele zile ale lui Zeljko Kopic, despre care a spus că ninsoarea i-a pus bețe în roate în ceea ce privește pregătirea meciului.

„Era un pic îngrijorat ieri din cauza imposibilității de a-și pregăti exact cum trebuie meciul, din punct de vedere tactic. E de înțeles, pentru că toți ne-am luptat cu iarna și cu ce s-a întâmplat, dar în rest suntem foarte concentrați”, a mai spus oficialul dinamovist.

Ce crede Andrei Nicolescu despre faza din Dinamo – Unirea Slobozia 1-0, când oaspeții au semnalat marcarea unui gol

Unirea Slobozia a cerut gol în minutul 65, când Nicolae Carnat a expediat un șut pe poarta adversă, iar Alexandru Roșca și Kennedy Boateng au comis o eroare majoră. Andrei Nicolescu și-a spus punctul de vedere legat de faza controversată.

„Mi-e greu să spun eu. Am văzut niște specialiști care au făcut un soft, dar softul ăla era pe o poză dintr-un unghi care tot timpul ca iluzie optică te duce în adâncime. Deci nu pot să mă pronunț.

Dacă aș fi făcut acea analiză pe imaginea din spatele porții, care mi se pare că e cea mai relevantă, apropo dacă a fost sau nu a fost, cred că atunci puteam să mă pronunț. Mie mi se pare că reluarea din spatele porții ne arată foarte clar că nu e gol. Dar acum eu sunt subiectiv și fiecare apreciază în felul lui”, a concluzionat Andrei Nicolescu la FANATIK SUPERLIGA.

Andrei Nicolescu, anunțuri de ultimă oră înainte de Rapid – Dinamo