Ronaldinho revine în România pentru un super-demonstrativ! Unde va avea loc și ce alte vedete sunt așteptate
Ronaldinho se întoarce în România pentru un super-meci demonstrativ. Evenimentul poartă numele de „Football World – Ronaldinho & Friends”, iar duelul va avea loc pe 29 noiembrie, la Iași, pe stadionul „Emil Alexandrescu”.
Ronaldinho se întoarce în România să facă show
Amicalul de gală se datorează organizatorilor D.M. Global Way și Primăriei Municipiului Iași, care e partener al evenimentului. Anunțul oficial va fi făcut joi, 18 septembrie, în cadrul unei conferințe de presă.
Potrivit DM Global Way, la meciul demonstrativ din Copou vor fi prezenți și alte legende ale fotbalului mondial,cum ar fi Dida, Maicon, Rafinha, Aldair, Anderson Polga, Okocha, Kluivert, Makelele, Verón, Diego Souza, Quaresma, Edmilson, Hernani, Seedorf.
Nu este pentru prima oară în acest an când Ronaldinho vine în România. Megastarul brazilian a fost la noi în țară și în luna iunie, când a participat la un alt meci demonstrativ. Fostul playmaker al lui PSG, Barcelona sau AC Milan a făcut parte dintr-o selecționată formată din foști mari jucători ai lumii, între care Sneijder, Adriano, Materazzi ori Pires, care a înfruntat o echipă alcătuită din foști „tricolori”, precum Bogdan Lobonț, Adi Mutu, Adrian Ilie, Mirel Rădoi sau Cosmin Contra.
Cine a fost Ronaldinho
„Dințosul” s-a retras din activitate în anul 2015, la doar 35 de ani, dar CV-ul său e unul uriaș. Ronaldinh0 a început fotbalul în Brazilia, al Gremio, după care, în 2001, a ajuns la PSG, pentru care a jucat două sezoane. Au urmat apoi cinci stagiuni la Barcelona, două la AC Milan și alte șase peste Ocean, la Flamengo (Brazilia), Atletico Mineiro (Brazilia), Queretaro (Mexic) și Fluminense (Brazilia).
„R10” are în palmares la nivel de club un trofeu Champions League (2006), două LaLiga (2005, 2006), două Supercupe ale Spaniei (2005, 2006), o Cupă UEFA Intertoto (2001) și o Copa Libertadores (2013). Din vitrina sa nu lipsesc și premiile individuale, cum ar fi Balonul de Aur (2005), Gheata de Aur (2009) sau Balonul de Aur la Cupa Confederațiilor (1999).
La prima reprezentativă a Braziliei, Ronaldinho a bifat 97 de selecții și a reușit să marcheze 33 de goluri. Cu naționala cariocas, superstarul brazilian a cucerit titlul mondial, în 2002, la turneul final din Japonia și Coreea de Sud.