Ce le-a spus Elias Charalambous grecilor despre Mircea Lucescu: „Și-a dorit asta”

Fotbalul românesc este mai sărac după ce Mircea Lucescu s-a stins la 80 de ani marți, 7 aprilie. Fostul selecționer al României a lăsat în urma sa multe suflete îndurerate prin plecarea sa la cele veșnice, de la familie, la prieteni, la foști colaboratori până la simpli admiranți ai acestuia. Elias Charalambous (45 de ani), fostul antrenor de la FCSB, a vorbit în presa din Grecia despre „Il Luce”. Rămâi pe Fanatik.ro pentru a vedea toate detaliile.

Elias Charalambous a vorbit în presa din Grecia despre Mircea Lucescu

Mircea Lucescu a murit marți, 7 aprilie, la vârsta de 80 de ani, la Spitalul Universitar din București. Dispariția fostului tehnician, care acum își are locul de odihnă în Cimitirul Bellu, a stârnit reacții nu doar pe plan autohton, ci și în afara granițelor țării. Elias Chralambous, fostul antrenor de la FCSB, a vorbit în presa din Grecia despre „Il Luce”. El l-a omagiat și a subliniat că antrenorul s-a stins făcând până la capăt ceea ce a iubit cel mai mult: fotbalul.

„Întreaga lume a fost afectată de pierderea lui. Cu munca și personalitatea sa, a devenit un simbol și și-a pus amprenta pe lumea fotbalului cu prezența sa cu munca depusă la toate echipele pe care le-a antrenat. Apreciez familia Lucescu foarte mult, întotdeauna m-am bucurat de discuțiile și de lucrurile pe care le-am învățat de la ei.

El a fost un mentor pentru mulți în România și nu numai. A fost o onoare pentru mine să întâlnesc o asemenea personalitate uriașă. Mircea Lucescu a părăsit această lume exact cum și-a dorit. Până în ultimul moment a fost selecționerul echipei naționale a României”, a declarat Elias Charalambous, potrivit metrosport.gr.

Unde ar putea antrena Elias Chralambous la scurt timp după despărțirea de FCSB

Elias Charalambous a demisionat de la FCSB în luna martie, însă nu pare dispus să stea prea mult timp fără echipă. Cipriotul a fost surprins recent la partida Ethnikos Achnas – Anorthosis Famagusta, câștigată de gazde cu 1-0, duminică, 5 aprilie. Charalambous a pregătit anterior echipa gazdă în perioada decembrie 2020 – noiembrie 2021.

Performanța a cunoscut-o cu adevărat la FCSB, unde a câștigat titlul SuperLigii de două ori, precum și alte două Supercupe ale României. De asemenea, antrenorul cipriot a dus cel mai departe echipa bucureșteană în optimile Europa League, 2024/2025.

  • 30.03.2023 – 09.03.2026 este perioada în care Elias Charalambous a antrenat-o pe FCSB
  • 170 de meciuri a bifat în acest interval pe banca tehnică