„Maxima seară”. Sorin Cârțu, entuziasmat după Craiova – Mainz 1-0. Ce a remarcat la Coelho și ce a vorbit cu Rotaru
Universitatea Craiova este foarte aproape de calificarea în primăvara europeană după ce a învins-o pe Mainz cu 1-0, unicul gol al întâlnirii fiind înscris de Assad Al Hamlawi dintr-o lovitură de la 11 metri. Președintele de onoare al grupării din Bănie, Sorin Cârțu, a analizat la FANATIK SUPERLIGA partida de pe „Ion Oblemenco”.
Sorin Cârțu l-a lăudat pe Filipo Coelho după Craiova – Mainz 1-0
Filipe Coelho are un start perfect pe banca Universității Craiova. După ce a debutat în Superliga cu un succes, 2-1 contra lui FC Argeș, portughezul a obținut o victorie imensă la primul său meci în cupele europene. Sorin Cârțu a avut doar cuvinte de laudă pentru înlocuitorul lui Mirel Rădoi. „Super-seară, magică seară. Maximă seară, ca să legăm și cu Craiova Maxima. Noi făcusem două victorii cu germanii, una cu Monchengladbach și una cu Kaiserslautern, acum au făcut-o și băieții ăștia.
(n.r. cum ți se pare Coelho?) Transmite o liniște, deocamdată e prea devreme să ne pronunțăm. Așa e stilul lui, nu înseamnă că trebuie să fie zbuciumat sau efervescent ca să transmită ceea ce vrea. Eram jos spre sfârșit și mi-a plăcut o chestie la el, extraordinar de mult. Pe presiunea care o făceau spre sfârșit cei de la Mainz, cu centrări înalte, nu s-a sfiit, a mai băgat un fundaș central ca să dea bine cu capul acolo. La un moment dat, l-a chemat pe Bancu și i-a transmis să îi spună lui Isenko să nu mai încerce să construiască, să degajeze, erau ultimele 3-4 minute.
Mi se pare cât se poate de normală precauția asta, de ce să-i oferi avantaje adversarului, să vină acolo și să facă pressing? Dacă nu dăduserăm 2-0 până atunci, de ce să riscăm? Mi-a plăcut chestia asta, așa trebuie să meargă tot timpul, să primeze în anumite momente și rezultatul”, a declarat oficialul grupării din Bănie la FANATIK SUPERLIGA.
Care au fost jucătorii decisivi ai Universității
Sorin Cârțu a scos în evidență mai mulți jucători de la Universitatea după succesul cu Mainz: „Mi-a plăcut Bancu, cu incursiunile lui. Și Screciu a jucat foarte bine. A avut situația aia acolo, puteam face 2-0, poate stăteam mai liniștiți, deși cu germanii nu prea poți să stai niciodată liniștit. Mi-a plăcut foarte mult cum au acționat în grup, unitatea de grup, i-am atenționat și înainte de meci că ar putea fi cheia succesului. Am cerut un rezultat pozitiv, eram bucuros și cu un meci egal, îți crea starea de încredere pentru viitor”.
Fostul antrenor a analizat și șansele pe care gruparea din Bănie le are de a avansa în primăvara europeană. „Dacă mai facem un punct din ultimele două meciuri, e perfect. (n.r. crezi că se poate rata calificarea?)Se poate orice, dar de ce să stăm la jocul rezultatelor? Cele două jocuri vin pe un calendar al nostru intern foarte greu. Joci cu U Cluj, apoi în Cupă cu Petrolul, pe urmă vine CFR-ul, ai trei meciuri foarte grele într-o săptămână, iar apoi vine și Sparta Praga”, a declarat Sorin Cârțu, în exclusivitate pentru FANATIK.
Ce discuție a avut cu Mihai Rotaru în pauza meciului
Oficialul grupării din Bănie a dezvăluit ce a discutat cu patronul Mihai Rotaru la pauza meciului cu Mainz. „Ieri stăteam de vorbă la pauză cu domnul Rotaru, apropo de ce jucasem în prima repriză. A fost o primă repriză în care am jucat bine, ne gândeam că trebuie să menținem neapărat același ritm și asta a fost bine pentru echipă față de alte meciuri.
N-am jucat doar o repriză și în cealaltă superficial. Și la nivel de bancă tehnică au fost reușite, plusurile lui Coelho față de antrenorul lor. Ei au jucat cu 5 pe spate, o chestie de siguranță, nu avea rost să riști. A fost un echilibru pentru toată partida, ai venit și tu tot cu 5, să nu le oferi spații, foarte bună decizia”, a spus Sorin Cârțu.
Explicația costumelor de gală cu care s-au prezentat oltenii
Președintele de onoare al Craiovei a vorbit și despre modul elegant în care echipa și-a făcut apariția pe „Ion Oblemenco” înainte de partida extrem de importantă cu Mainz: „Așa ne costumăm noi, toată lumea cu Consiglieri. Sunt elegante, e frumos, am fost îmbrăcați în costum și la masa oficială”.
