Leo Grozavu, laude speciale pentru un jucător de la Botoșani după victoria cu Hermannstadt
Formația patronată de Valeriu Iftime este liderul la zi al campionatului și are un parcurs cum nimeni nu se aștepta.
Ce spune Leo Grozavu după o nouă victorie a lui FC Botoșani în SuperLiga
Leo Grozavu spune că echipa sa a avut emoții în repriza secundă, chiar dacă a condus cu 2-0. Totuși, Anestis a reușit să-l impresioneze pe antrenor și a fost lăudat de acesta. Tehnicianul e deja cu gândul la următorul meci, din Cupa României, pe care spune că jucătorii săi îl vor trata cu concentrare maximă.
„Ne-am pierdut reperele, probabil și frica asta, ne-am văzut prea repede câștigători. De asta avem portar, când greșim, să ne scoată. A avut și azi vreo două mingi scoase din poartă. Suntem în etapa 14, premii nu primim acum. Cu cât câștigăm mai multe meciuri, cu atât mai mult ne apropiem de obiectivul final. Da, evitarea de la retrogradare. Sigur, avem jucători de calitate, nu întâmplător suntem în poziția aceasta. E o săptămână grea, mai intervine și accidentările.
Mai sunt multe etape până în iarnă. Orice joc e obiectiv pentru FC Botoșani, nu cred că există antrenor care să se prezinte la meci și să vrea să piardă. Avem datoria să respectăm blazonul de echipă de pe primul loc și în Cupa României. Contează foarte mult, și Cupa poate să fie un prilej de afirmare pentru noi”, a declarat Leo Grozavu.
Cum arată clasamentul SuperLigii după FC Botoșani – Hermannstadt 2-0
Dacă Rapid nu reușește o victorie la un scor uriaș contra celor de la Unirea Slobozia, atunci cei de la FC Botoșani vor rămâne pe primul loc în SuperLiga și după etapa cu numărul 14. Formația lui Leo Grozavu a ajuns la 31 de puncte și a reușit astfel să-și mărească distanța față de locul 3, Universitatea Craiova, fiind acum 4 puncte diferență. De asemenea, și Dinamo, care este pe locul 4, are o distanță mai mare de recuperat acum, de 7 puncte.
Pentru cei de la FC Botoșani urmează meciul din Cupa României, contra celor de la Farul Constanța, după care va veni duelul din SuperLiga, cu Petrolul, din deplasare, partidă care va încheia astfel prima parte a stagiunii pentru trupa moldavă.
