Florentino Perez a făcut anunțul în timpul unei conferințe maraton: ”S-a creat o situație absurdă”
În ciuda faptului că toată lumea aștepta anunțul prin care Jose Mourinho va redeveni noul antrenor al lui Real Madrid, Florentino Perez nu a scos niciun cuvânt despre banca tehnic și nici despre jucători. Președintele ”galacticilor” le-a dat o veste tristă contestatarilor săi.
UPDATE: Florentino Perez nu demisionează
Încă din startul conferinței de presă, președintele Florentino Perez a dat vestea că nu are de gând să demisioneze și s-a arătat convins că Real Madrid va trece peste această perioadă dificilă marcată de doi ani fără câștigarea unui trofeu.
”Îmi pare rău să vă anunț asta, dar nu voi demisiona! Real Madrid își va reveni întotdeauna! Am cerut conducerii clubului să demareze procesul începerii alegerilor. La Real Madrid nu există un singur proprietar; sunt cei 1.000 de membri care alcătuiesc clubul.
Am luat această decizie deoarece s-a creat o situație absurdă, provocată de campanii împotriva intereselor lui Real Madrid și împotriva mea. Rezultatele nu au fost cele mai bune, dar în sport nu câștigi întotdeauna. Se profită de această situație pentru a mă ataca personal. Se întreabă: ‘Unde este Florentino?’. De obicei, eu nu ies să vorbesc.
Unii au ajuns chiar să spună că am cancer în fază terminală… Vreau să profit de această ocazie pentru a-i anunța pe cei care s-au îngrijorat pentru mine că sunt în continuare președintele lui Real Madrid și al companiei mele, iar sănătatea mea este perfectă.
Nu aș putea fi în ambele locuri dacă sănătatea mea nu ar fi perfectă. Dacă aș avea cancer, așa cum s-a spus, ar fi trebuit să merg la un centru oncologic. Dacă aș fi fost bolnav, nu ar fi aflat deja întreaga lume?”, a declarat Perez, conform Marca.
Perez își invită contestatarii să candideze la președinția Realului
”Împărtășesc frustrarea, pentru că nu am reușit să câștigăm nimic anul acesta. Dar trebuie să vă spun și să vă arăt că, avându-mă ca președinte, am câștigat 66 de titluri la fotbal și baschet, inclusiv șapte Cupe Europene la fotbal. Vreau să vorbesc cu cei din spatele acestei campanii, cei care operează din umbră.
Ei bine, să candideze la alegeri; acum au ocazia să o facă. Eu voi candida pentru a apăra interesele lui Real Madrid. Aici, la Real Madrid, membrii sunt la putere atât timp cât sunt eu aici. Cine vrea să candideze, să o facă. Dar să nu vină pe la spatele meu spunând că par obosit, că e din cauză că muncesc prea mult. Trebuie să opresc acest lucru.
Nu pot accepta că există oameni în mass-media care au preluat controlul. În urmă cu mai puțin de doi ani, am câștigat un titlu în campionat și un trofeu Champions League, iar acum se spune că Madridul este distrus și în haos… dar cum poate fi vorba de haos?
În urmă cu trei ani am aflat că ne confruntăm cu un caz de corupție precum cazul Negreira, care este cel mai mare scandal din istorie. Este de neînțeles faptul că încă mai vedem arbitri din acea epocă activând în liga noastră. Lucrăm la întocmirea unui dosar substanțial pe care îl vom prezenta la UEFA imediat”, a spus el.
Florentino Perez, atac virulent la o publicație spaniol
Președintele ”galacticilor” s-a arătat dezamăgit că un club atât de important precum Real Madrid este făcut praf în presă și a anunțat că își va închide abonamentul la o publicație prestigioasă.
”Real Madrid este cel mai puternic și mai valoros brand din lume, clubul cu cea mai mare reputație la nivel global. De ce vor jurnaliștii să se pună cu cel mai prestigios și apreciat club, cel care are cei mai mulți fani din lume? Acest club aparține tuturor. Și are cel mai valoros lot din lume. Mi-e și rușine să spun că am fost ales cel mai bun președinte din istorie. Sunt unii copii care vor să candideze… ei bine, n-au decât să o facă.
Unicul lor scop a fost să atace Real Madrid și președintele său. Și îmi pare rău, pentru că tatăl meu citea ABC și m-a abonat pe mine cu mulți ani în urmă, dar acum am decis să-mi anulez abonamentul la ABC pentru a-l onora pe tatăl meu, care va fi recunoscător.
Cum poate ABC să facă asta? Nimeni nu l-a cumpărat și a provocat o schismă acolo. Așa că anunț că îmi anulez abonamentul la ABC; îl voi onora mai bine pe tatăl meu anulându-l. Uitați-vă la cele două articole pe care le-au scris astăzi, despre o femeie despre care nu știu dacă știe ceva despre fotbal sau nu”, a afirmat Perez.
Ce plan are pentru viitorul apropiat
Florentino Perez își dorește ca în perioada următoare să ajute Real Madrid să nu mai fie o grupare atât de neplăcută pe plan intern și internațional și a fost ferm în privința suporterilor care au încercat să înșele clubul.
”Nu plec, voi fi ultimul membru care pleacă. Membrii sunt proprietarii clubului Real Madrid și, dacă cineva vrea să candideze la alegeri, nu ar trebui să amenințe pur și simplu că va candida. Ar trebui să ofere garanții, așa cum am făcut eu în 2000, pentru aproximativ 170 de milioane de pesetas, astfel încât jucători precum Roberto Carlos și Illgner să își poată primi salariile.
Vreau să pun capăt acestui sentiment anti-Madrid care a cucerit terenul. Vom convoca alegeri și trebuie să fac asta pentru a-i apăra pe membri. Există oameni care vor să preia Real Madrid, clubul pe care l-am făcut cel mai mare din lume.
Există grupuri care au încercat să preia controlul asupra clubului. Ei spun lumii că Real Madrid este o harababură. Apoi sunt ultrașii, care se unesc într-o mișcare numită Amber sau ceva de genul acesta. Și nu li se va permite niciodată să se întoarcă.
Sunt felicitat din toată lumea pentru că am scăpat de ultrași, de cei violenți, și am sprijinul membrilor, care vor oameni normali. Și apoi sunt cei care vând bilete; am exclus 1.600 de membri pentru revânzarea abonamentelor. Cum poate un membru să facă bani înșelând Real Madrid? Și, bineînțeles, există întotdeauna inamicul pe care îl avem, și anume La Liga”, a continuat el.
Ce a spus de o posibilă revenire a lui Mourinho
Perez a refuzat să vorbească despre o posibilă întoarcere a lui Jose Mourinho pe banca tehnică a ”galacticilor” și a precizat că în acest moment sunt probleme mult mai presante la club decât cele sportive.
”Nu am de gând să vorbesc despre antrenori sau jucători. Candidez pentru a reda activele clubului membrilor săi. Acestea le sunt luate, din ceea ce văd în fiecare zi, de către unii jurnaliști care vor ca eu să plec.
Nu numai că nu am de gând să plec, dar candidez la alegeri pentru că vreau ca Real Madrid să aparțină în continuare membrilor săi. Am candidat acum 26 de ani și a trebuit să îi plătesc pe cei care nu erau plătiți și să apăr instituția.
Nu suntem încă în etapa negocierilor (n.r. – referitor la revenirea antrenorului Jose Mourinho), ne concentrăm pe a ne asigura că Real Madrid aparține membrilor săi. Vreau să discut acest lucru cu ei, să-i las să iasă în față, să-i las să-mi spună ce au făcut pentru Real Madrid în viața lor.
Trebuie să pun capăt acestei campanii absurde împotriva lui Real Madrid. Nu a existat niciodată un Real Madrid mai glorios. Am fost ales cel mai bun președinte din istoria clubului și din istoria tuturor cluburilor. Mă voi apăra, nu pentru mine, ci pentru instituție.
Dar nu vorbim despre fotbal astăzi; există o problemă mai presantă pe care trebuie să o abordez. Vom face o analiză; trebuie să luptăm împotriva multor, foarte multor adversari…care ar trebui să aibă puțină considerație pentru cel mai bun club din istorie”, a mărturisit președintele.
Jose Mourinho va antrena din nou Real Madrid
La scurt timp după ce a pierdut pe Camp Nou și Barcelona s-a încoronat campioană, Real Madrid pregătește schimbarea antrenorului. Președintele Florentino Perez va susține o conferință de presă marți, 12 mai, de la ora 19:00, iar toată lumea așteaptă oficializarea întoarcerii lui Jose Mourinho.
”Real Madrid C.F. anunță că în această după-amiază, la ora 18:00 (n.r. – ora 19:00 în România), președintele nostru, Florentino Perez, va apărea în sala de presă a clubului Ciudad Real Madrid după ședința Consiliului de Administrație și se va adresa într-o conferință de presă”, se arată într-un comunicat postat pe pagina de Instagram a grupării madrilene.
View this post on Instagram
A post shared by Real Madrid C.F. (@realmadrid)
Condițiile lui Mourinho pentru a reveni la Real Madrid
Presa internațională a scris de mai mult timp că Florentino Perez își dorește să-l readucă pe Jose Mourinho la Real Madrid și chiar a mers la Lisabona pentru a discuta și a-l convinge pe tehnicianul portughez.
”The Special One” nu ar refuza șansa de a se întoarce la cel mai mare club din lume și de a reveni astfel la cel mai înalt nivel. Însă, el ar fi pus o serie de condiții pentru a accepta să-i preia pe ”galactici”.
- Control total asupra formulei de start, gestionării lotului și conducerii vestiarului.
- Fără intervenții din partea conducerii clubului.
- Își dorește un contract pe doi ani.
- Vrea să vină împreună cu propriul staff tehnic.
- Cere modificări în actualul lot.
- Până la șapte jucători care nu se potrivesc stilului său ar putea pleca.
- Solicită mai mult control asupra echipei medicale și de pregătire fizică, din cauza problemelor legate de accidentări.
- Își dorește să comunice doar cu Florentino Perez, nu și cu alte persoane din conducerea clubului.
- Vrea să decidă și planurile pentru cantonamentul de vară.
Ce salariu va avea Mourinho la Real Madrid
Bun prieten cu tehnicianul portughez, impresarul Ioan Becali a dezvăluit în cadrul unei emisiuni ”Giovanni Show” că acesta va ar urma să câștige între 15 și 20 de milioane de euro anual la Real Madrid, într-un contact care se va întinde pe două sezoane.
”O discuție a avut-o, asta vă spun sigur. El mai are un an contract cu Benfica. De pe locul 3, unde a găsit-o, este pe locul 2. La Fenerbahce a avut 15 milioane de euro. El a avut 150 de milioane de la Al-Qadisiyah, de la arabi. Real Madrid îi dă 15 milioane de euro pe an, net. Plus clauza pe care o pune el. Dacă cumva îl dă afară, mai pune 7-8 milioane de euro.
Poate să meargă până în 20 de milioane de euro. Are nevoie Real Madrid de o mână mai strong. După ce a plecat Ancelotti de acolo s-a ales praful. Și el a prevăzut chestia asta. Toți prevăd, doar Guardiola nu prevede. Mourinho trebuie să facă ordine. E un antrenor cunoscut pentru prietenia cu jucătorii. Dar când e vorba de ordine e ‘Special One’”, a declarat Giovanni Becali.
Jose Mourinho a câștigat trei trofee cu Real Madrid
Pentru Jose Mourinho va fi al doilea mandat pe banca tehnică a lui Real Madrid, după cel petrecut în perioada 2010-2013. În prima sa aventură pe Santiago Bernabeu, portughezul a câștigat trei trofee.
În primul sezon a pus mâna pe Cupa Spaniei, pentru ca apoi să cucerească Supercupa Spaniei și titlul în La Liga. În cele 178 de meciuri în care i-a condus pe ”galactici”, el a reușit 128 de victorii, 28 de rezultate de egalitate și 22 de înfrângeri.
