Inter, ofertă pentru doi jucători de la Dinamo: “400.000 de dolari pentru fiecare transfer”
Invitat special în emisiunea ”FANATIK Dinamo”, fostul mare jucător Ionel Augustin a vorbit despre oferta pe care a avut-o de la Inter, imediat după ce ”câinii” i-au eliminat pe italieni în turul 2 al Cupei UEFA din sezonul 1981-1982.
Doi jucători de la Dinamo, ofertați de Inter
Marele Ionel Augustin și-a adus aminte cu plăcere ce ”dubla” cu Inter în care Dinamo a obținut o calificare istorică după o victorie în prelungiri și consideră că a fost unul dintre cele mai mari rezultate din acea perioadă.
”Meciul cu Inter din 1982 a fost cel mai interesant și cel mai frumos. Pentru că greu întorceai rezultatul cu echipe italiene la vremea respectivă. Și mai ales cu o echipă de top cum era Interul lui Helenio Herrera.
Am condus cu 1-0, ne-au egalat, ne-au condus ei cu 2-1 și apoi am făcut noi 3-2. Să întorci rezultatul cu o echipă ca asta și să te califici, rar găsești. Mai bate-i pe Inter acum. Ce jucători aveau: Prohaska, Oriali, Beccalossi”, a declarat Augustin, la emisiunea ”FANATIK Dinamo”.
Ce discuție a avut cu legendarul Herbert Prohaska
Cel supranumit ”Oneață” a povestit discuția amuzantă pe care a avut-o cu mijlocașul austriac Herbert Prohaska, una dintre vedetele ”nerazzurrilor”, cu privire la oferta pe care a primit-o de la Inter.
”Cu Prohaska am vorbit în românește în timpul jocului. Mama lui era din România și rupea românește. A fost discuția ca eu și Custov să mergem la Inter. Și mi-a zis: ‘De ce nu vrei să vii la Inter? Înseamnă că îți merge bine aici, aveți contracte mari’.
Și i-am spus: ‘Da, avem contracte mari’ (n.r. – râde). La meciul tur ne-au luat ăia în bâză că am venit în Italia după casete cu Adriano Celentano. Ne-au dat drumul la cumpărături și ne-a văzut presa prin oraș și ne-a luat la mișto”, a spus el.
Cât a oferit Inter pentru transferurile lui Augustin și Custov
În cadrul ”FANATIK Dinamo”, în care a analizat actuala echipă a ”câinilor”, Ionel Augustin a vorbit despre sumele pe care Inter le-a pus pe masă pentru transferul său și al lui Alexandru Custov.
”Am avut ofertă să mergem la Inter. A venit Sandro Mazzola în România, a stat vreo două săptămâni să-i convingă pe ăștia. Ne dădea nouă, mie și lui Custov, câte 200.000 de dolari pe an și 400.000 de jucător lui Dinamo.
(n.r. – De ce nu s-a făcut?) Nu se dădea drumul la vremea respectivă. Custov era un jucător magnific. Constant, pasator foarte bun, pasă lungă, ți-o punea pe vârful nasului, jucător de travaliu. Bun și la șpriț”, a afirmat Augustin.
