Profesor din Galați, BĂTUT crunt de un elev în curtea liceului în care preda. Care a fost motivul

Un profesor de educație fizică din Galați a fost bătut de un elev din clasa a XII-a, chiar în curtea liceului în care preda. Totul a degenerat în momentul în care profesorul l-a găsit pe elev fumând în curtea școlii și i-a zis să stingă țigara.

Atunci, sfidător, elevul i-a suflat fum în față dascălului. În momentul în care profesorul a încercat să îi ia țigara, acesta s-a enervat și l-a lovit cu pumnul în tâmplă.

Apoi, când profesorul a vrut să-l imobilizeze și să-l ducă în fața conducerii din școlii, elevul s-a enervat și mai tare și l-au luat efectiv la bătaie pe bărbat, cu pumnii și picioarele.

Acesta a ajuns la spital cu arcada spartă, un dinte spart și mai multe contuzii la nivelul feței.

Atât conducerea școlii, cât și cea a Inspectoratului Școlar Județean din Galați au început câte o anchetă, iar în funcție de rezultate se vor lua măsuri împotriva elevului, măsuri care pot ajunge până la exmatriculare.

Și polițiștii au deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe, potrivit Digi 24.