Fostul jucător de la FCSB, ofertat în SuperLiga! Decizie surpriză după ce a rămas liber de contract: „Asta îmi doresc!”. Exclusiv
Daniel Popa a rămas în această toamnă jucător liber de contract după ce şi-a încheiat conturile cu Genclerbirligi. Fostul atacant de la FCSB nu a dat curs niciunei oferte venite şi aşteaptă perioada de mercato din iarnă pentru a semna.
Daniel Popa, ofertat din SuperLiga! Fostul atacant de la FCSB vrea să continue în străinătate
Fotbalistul se antrenează în acest moment cu Chindia Târgovişte, club care l-a propulsat în fotbalul mare, dar în ciuda ofertelor din SuperLiga, Daniel Popa vrea să prindă un contract bun în străinătate:
„În acest moment am mai mult timp liber. Mă antrenez cu cei de la Chindia Târgovişte, dar nu se pune problema să semnez. O să aştept perioada de mercato din iarnă.
Aşa cred că e cel mai bine. Eu am reziliat foarte târziu cu Genclerbirligi şi chiar dacă am avut oferte, inclusiv din SuperLiga, nu am putut să le dau curs pentru că s-a închis perioada de mercato.
Şi erau foarte puţine ţări în care puteam semna acum, de aia cred că cea mai înţeleaptă mişcare este să aştept până în iarnă, când voi avea alte oportunităţi. Îmi doresc să continui în străinătate, dar o să vedem în iarnă”, a spus Daniel Popa pentru FANATIK.
Fostul atacant de la FCSB, pus pe liber de Gigi Becali în luna februarie
Daniel Popa a jucat la FCSB în prima parte a sezonului 2024-2025. Atacantul a avut un start foarte bun, marcând două goluri în meciul din primul tur preliminar al Champions League, împotriva lui Virtus, scor 7-1.
Au rămas singurele sale goluri la FCSB. La începutul anului 2025 s-a despărţit de campioana României, fiind lăsat liber de contract de Gigi Becali. Atunci, atacantul declara că rezilierea a fost amiabilă, mai ales că seria de ineficacitate era destul de lungă:
„Este adevărat, am reziliat de comun acord, asta este situaţia. Nu sunt supărat, nu am nimic de reproşat, mă bucur că am avut şansa să joc la această echipă şi asta este viaţa. Mergem mai departe.
Cu domnul Gigi Becali nu am avut cine ştie ce relaţie. M-a sunat atunci la început, dar în rest nu prea am vorbit. Pe această cale chiar aş vrea să îi mulţumesc. Mi-a dat şansa să joc la un club mare, dar vă daţi seama, pentru un atacant este greu când nu marchezi. Am reziliat de comun acord şi asta e viaţa, mergem mai departe”, a spus Daniel Popa la vremea respectivă.
A promovat în prima ligă cu Genclerbirligi şi apoi a reziliat contractul
Daniel Popa a avut evoluţii excelente la Genclerbirligi şi a pus umărul la promovarea formaţiei în prima ligă din Turcia. A marcat opt goluri în 15 meciuri şi avea contract până în 2027 cu echipa din Ankara.
Atacantul a debutat în Superliga turcă în acest sezon, evoluând 25 de minute în meciul din prima etapă cu Samsunspor. Apoi nu a mai prins lotul şi şi-a reziliat contractul în luna septembrie:
”Mulțumesc pentru șansa de a face parte din această echipă. Sunt bucuros că împreună am ajuns în prima ligă. Mulțumesc suporterilor care au fost lângă noi și ne-au dat încredere. Veți râmâne mereu în inima mea. A fost o experiență grozavă”, a scris Popa pe contul său de Instagram.
- 30 de ani are Daniel Popa
- 650.000 de euro este cota de piaţă a lui Daniel Popa
