Florin Gardoș, de neoprit! L-a transferat la Chindia Târgoviște pe fotbalistul de la FCSB. Update
Chindia Târgoviște a efectuat primele transferuri după anunțul oficial privind numirea fostului internațional Florin Gardoș în rolul de director sportiv. Atacantul Sergiu Jurj, care a evoluat în prima parte a sezonului la CSC Șelimbăr, și fotbalistul FCSB-ului, Robert Necșulescu, au semnat cu Chindia și vor întări lotul condus de Ilie Poenaru în a doua parte a sezonului.
UPDATE: Robert Necșulescu a semnat cu Chindia Târgoviște
În prima zi a lui Florin Gardoș ca director sportiv, Chindia Târgoviște a prezentat oficial două transferuri. După Sergiu Jurj, care a semnat cu gruparea dâmbovițeană după despărțirea de CSC Șelimbăr, Chindia l-a adus sub formă de împrumut de la FCSB pe Robert Necșulescu. „Bine ai venit la Chindia Târgoviște, Robert Necșulescu!
Extrema în vârstă de 18 ani vine sub formă de împrumut de la FCSB. Necşulescu îi oferă încă o soluție under lui Ilie Poenaru. Fotbalistul are o prezență la FCSB în Cupa României, precum şi 4 jocuri în acest sezon de Youth League, competiție rezervată celor mai bune echipe U19 de pe continent. Îi dorim mult succes la Chindia!”, a transmis gruparea din Liga 2 pe Facebook.
Robert Necșulescu a debutat la prima echipă a celor de la FCSB în meciul din Cupa României Betano cu UTA, încheiat cu victoria arădenilor, scor 3-0. Tânărul fotbalist a fost titularizat de Elias Charalambous pentru acel duel, însă a părăsit terenul în minutul 33, fiind eliminat direct după o intrare dură asupra lui Alexandru Benga. De asemenea, Mario Brumă, Andrei Pandele și Raffaele Stroe au semnat cu Chindia Târgoviște.
Florin Gardoș a făcut primul transfer la Chindia
Chindia Târgoviște l-a prezentat oficial pe atacantul Sergiu Jurj prin intermediul unei postări pe rețelele sociale. „Bine ai venit la Chindia, Sergiu Jurj. Atacantul în vârstă de 27 de ani vine la Chindia de la CSC Șelimbăr, pentru care a marcat de două ori în prima parte a campionatului. Jurj este un fotbalist experimentat, cu nume importante în CV, precum Verona, Rapid și Universitatea Craiova.
Sergiu este familiarizat cu pasiunea publicului din Târgoviște încă din 2018, când a evoluat pentru echipa orașului sub formă de împrumut de la Universitatea Craiova. Îi dorim mult succes în tricoul Chindiei!”, a transmis gruparea din Liga 2 pe pagina oficială de Facebook. Cu puține ore înainte de transferul lui Jurj, Chindia anunța numirea lui Florin Gardoș în rolul de director sportiv, informație dezvăluită în exclusivitate de FANATIK încă din luna decembrie.
Cine este Sergiu Jurj
Sergiu Jurj semna cu Universitatea Craiova în 2014, la vârsta de 16 ani, după ce gruparea din Bănie a achitat 60.000 de euro celor de la Ardealul Cluj în schimbul său. Timp de patru ani și jumătate, atacantul a fost împrumutat de olteni la mai multe grupări, precum Minaur Baia Mare, Olimpia Satu Mare, Verona U19, Chindia Târgoviște și Rapid.
Jurj a evoluat pentru giuleșteni în prima parte a sezonului 2018-2019, când echipa se afla în divizia a treia. După despărțirea de Universitatea Craiova, atacantul a semnat cu gruparea maghiară Kazincbarcika, revenind mai apoi în țară, unde a mai jucat pentru CSM Focșani, SCM Zalău, CAO Oradea, FC Bihor și CSC Șelimbăr, înainte de a ajunge la Chindia.
În ce situație se află Chindia în Liga 2
Cu 4 etape înainte de finalul sezonului regulat din Liga 2, Chindia Târgoviște ocupă locul 7, fiind la doar două puncte de CSM Reșița, care se află pe ultimul loc care aduce calificarea în play-off. Gruparea pregătită de Ilie Poenaru va disputa primul meci oficial din acest an pe 21 februarie, chiar pe terenul celor de la CSM Reșița, iar până la finalul sezonului regulat le va mai întâlni pe FC Bihor (acasă), ASA Târgu Mureș (în deplasare) și Metalul Buzău (acasă).
