Filipe Coelho a răbufnit după ce a aflat că e suspendat: „M-am așteptat să fiu tratat precum alți antrenori”
Universitatea Craiova s-a calificat în semifinalele Cupei României Betano după 3-1 cu CFR Cluj. Filipe Coelho s-a descătușat la golul marcat de Baiaram în minutul 118 și s-a dus să sărbătorească alături de jucătorii săi. Ulterior, Marian Barbu i-a arătat al doilea cartonaș galben tehnicianului lusitan. În urma eliminării, Coelho a fost suspendat pentru două partide, informație prezentată de FANATIK în premieră.
Filipe Coelho a răbufnit după ce a aflat că e suspendat două etape
În cadrul conferinței de presă premergătoare meciului cu Rapid, Filipe Coelho s-a arătat total nemulțumit de suspendarea primită. Lusitanul consideră că nu a fost tratat la fel precum colegii săi, în trecut existând antrenori care au sărbătorit alături de echipă marcarea unui gol și nu au primit vreun fel de suspendare.
„Suspendarea mea e de două meciuri, asta e informația pe care o am. Să fiu sincer, unul dintre primele lucruri pe care le-am făcut aici, în cantonament, a fost să revăd imaginile. În opinia mea, viața nu e corectă uneori. Fotbalul nu e drept. Din punctul meu de vedere, e prea mult să fiu suspendat pentru două partide.
Am văzut în Champions League și în Liga 1 antrenori care au făcut asta, s-au dus pe teren în momente fericite, când echipa a marcat un gol. Greșeala pe care am făcut-o știți care e? Greșeala pe care am făcut-o nu e că am intrat pe teren să mă bucur la gol. E că m-am așteptat să fiu tratat precum alți antrenori aflați în aceeași situație.
E un fapt. Nu am fost tratat la fel. De ce? Nu știu. Sunt aici să-mi fac treaba. De când am venit, am spus că unul dintre lucrurile pe care le apreciez e respectul. Până acum, niciun antrenor sau jucător advers nu poate spune că nu l-am tratat cu respect.
Voi fi așa până la final. Poate respectul pe care mi-l prezintă nu e același. De ce? Nu știu. Dar, să termin cu acest subiect, suntem aici pentru meciul cu Rapid. Dăm peste o echipă bună, peste un antrenor bun, pentru un antrenor care e un adevărat gentleman”, a declarat Coelho, la conferința de presă.
Pleacă Baiaram de la Craiova? Anunțul lui Coelho
Cât despre meciul cu Rapid, Filipe Coelho a ținut să puncteze faptul că Costel Gâlcă are foarte multă experiență, iar giuleștenii arată mult mai bine după achizițiile din perioada de transferuri din iarnă.
Întrebat despre declarațiile lui Ștefan Baiaram, jucătorul anunțând că va pleca din vară din Bănie, Filipe Coelho a transmis că trebuie vorbit despre prezent. Totuși, lusitanul a comentat această speță și a mărturisit că este mândru de progresul atacantului și
„Rapid are un antrenor bun, cu experiență. Va fi un meci greu, împotriva unei echipe bune. O echipă care a adus câțiva jucători buni în iarnă. Au avantajul că joacă acasă, dar obiectivul nostru e să obținem toate cele 3 puncte, ca de obicei.
Nu e importantă în perspectiva meciului cu Rapid. Ce se va întâmpla la vară nu știu. Eu nu știu dacă voi fi aici mâine. Trebuie să trăim prezentul. Până la vară mai este. Ieri nu mă așteptam să fiu suspendat, azi mă aflu aici și știu că sunt suspendat două meciuri.
Să-l lăsăm pe Baiaram să joace, să-i lăsăm pe băieți să joace, sunt mândru de ei. Lucrez cu ei zilnic, sunt jucătorii mei și îi voi apăra până la final”, a conchis Filipe Coelho.
