Culise șoc despre despărțirea lui Edi Iordănescu de Legia Varșovia. „Unde nu decid, plec!”. Exclusiv

Edi Iordănescu a așteptat foarte mult până să își aleagă o echipă la care să antreneze după experiența de la echipa națională, însă decizia nu s-a dovedit a fi una inspirată. El nu a stat foarte mult timp la Legia Varșovia, iar motivul real este campania de transferuri realizată fără ca el să fi fost consultat.

Toate culisele plecării lui Edi Iordănescu de la Legia Varșovia. Care este motivul real

Legia Varșovia a pierdut jucători importanți în această vară, iar cei aduși în schimb nu au adus niciun plus de valoare echipei de tradiție din Polonia. Edi Iordănescu nu a reușit să aibă cele mai bune rezultate, însă ruptura nu s-a produs din această cauză.

În cadrul emisiuniiFANATIK SUPERLIGA, Cristi Coste, moderatorul emisiunii, a dezvăluit toate culisele despărțirii lui Edi Iordănescu de cea mai titrată echipă de club poloneză: „Până la urmă, domnilor polonezi, nu v-a făcut niciun bine plecarea lui Edi Iordănescu. Legia nu bate pe nimeni de la plecarea sa. Problema nu era la el. Aș vrea să vă spun, pentru că știu sigur, dar am tot evitat să o spun, de ce a plecat Edi Iordănescu de la Legia. Edi Iordănescu nu a fost consultat atunci când s-au făcut transferurile. Toate transferurile făcute de Legia au fost făcute peste capul antrenorului, iar Edi, știm foarte bine, are o vorbă a lui: «Unde nu decid, plec!».

A vrut să plece chiar de acum două luni, după ce a calificat echipa pe tabloul principal din Conference League, dar atunci penalitățile erau foarte mari și nu se putea negocia o plecare cât de cât amiabilă. A plecat doar atunci când nu s-a mai putut. Chiar și atunci când le-a spus conducerii că vrea să plece, au intervenit jucătorii, i-au luat apărarea. S-a mai dat un mic restart, au câștigat cu Șahtior în Conference, însă după rezultatele slabe din campionat și Cupa Poloniei s-a produs despărțirea. Ca să ne înțelegem, Edi Iordănescu a plecat de acolo pentru că nu el a decis campania de transferuri, iar tot ce se întâmplă acolo este rodul acestei campanii de transferuri”, a explicat Cristi Coste, în cadrul emisiunii FANATIK SUPERLIGA.

Legia Varșovia, situație critică în campionat

Legia Varșovia merge din ce în ce mai rău, iar plecarea lui Edi Iordănescu nu pare să fi fost de bun augur pentru polonezi. Legia are un parcurs dezastruos și se află pe poziția a 14-a, cu 18 puncte adunate, cu 4 mai mult decât ultima clasată.

Edi Iordănescu a părăsit echipa după eliminarea din Cupa Poloniei, împotriva lui Pogon Szczecin, iar din acel moment Legia a înregistrat două remize și trei înfrângeri în această perioadă, în toate competițiile. Nici în Conference League nu o duce mai bine. În competiția europeană, Legia are doar trei puncte adunate în urma unei victorii contra lui Șahtior Donețk, obținută de Edi Iordănescu. În rest, Legia are doar înfrângeri contra Sparta Praga, Celje și Samsunspor.

  • 4 luni a stat Edi Iordănescu pe banca lui Legia Varșovia
  • 41 de milioane de euro este cota echipei Legia Varșovia pe Transfermarkt

TOT ADEVARUL despre PLECAREA lui Edi Iordanescu de la Legia Varsovia | DEZVALUIRI TARI in direct